Slujbe în limba română la biserica „Sfântul Pavel” din Nicosia – Cipru

Capul Sfintei Mari Mucenițe Varvara, adus spre închinare la Kaimakli (10–18 octombrie 2026)

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Gheorghe, Arhiepiscopul Noii Justiniane și al întregului Cipru, între 10 și 18 octombrie 2026 cinstitul cap al Sfintei Mari Mucenițe Varvara va fi adus spre închinare la biserica Sfânta Varvara din Kaimakli (Nicosia). Sfânta relicvă vine de la biserica Panaghia Episkepsis din Trikala, din Mitropolia Trikkis, Gardikiou și Pyli, Grecia.

Primirea cinstitului cap va avea loc sâmbătă, 10 octombrie 2026, la ora 11:00, în curtea bisericii Sfântul Arhanghel Mihail din Kaimakli. De acolo, cu procesiune, sfânta relicvă va fi dusă la biserica Sfânta Varvara, unde se va săvârși slujba de Te Deum. Primirea, procesiunea și Te Deum-ul vor fi săvârșite de Preasfințitul Grigorie, Episcopul Mesaoriei.

Cinstitul cap va rămâne spre închinare în biserica Sfânta Varvara din Kaimakli până la 18 octombrie 2026. Biserica va fi deschisă zilnic între orele 06:30 și 21:30. Duminică, 11 octombrie, Utrenia și Sfânta Liturghie arhierească vor fi săvârșite de Preafericitul Părinte Gheorghe, Arhiepiscopul Noii Justiniane și al întregului Cipru. Programul complet al slujbelor este redat mai jos.

Sfânta Mare Muceniță Varvara, prăznuită la 4 decembrie, a pătimit pentru Hristos în vremea împăratului Maximian, fiind ucisă chiar de tatăl ei, Dioscor.

Invitația parohiei Sfânta Varvara din Kaimakli

Programul slujbelor

Sursa: churchofcyprus.org.cy

Agenda creștinului
Rămâneți informați

Comunitatea pe Facebook

Unde ne găsiți

Biserica „Sfântul Pavel”

Ayiou Pavlou 100, Agios Dometios, 2363 Nicosia, Cipru