Cu multă durere în suflet și cu profundă tristețe, am luat cunoștință, duminică seara, 27 septembrie 2026, puțin după ora 21:00, de trecerea la cele veșnice a Părintelui Profesor Dr. Nicu Moldoveanu, unul dintre ultimii titani ai învățământului nostru teologic, în domeniul cântării bisericești și ritualului, model și formator de caractere pentru o mulțime de generații de studenți teologi care i-au trecut prin mână zeci de ani de slujire pe altarul nobil al zidirii spirituale și intelectuale teologice.
„Fericită este calea în care mergi astăzi, suflete, că s-a gătit ție loc de odihnă”.
Părintele Profesor Dr. Nicu Moldoveanu a fost o personalitate marcantă și unul dintre distinșii seniori ai Facultății de Teologie „Iustinian Marina” a Universității din București, înzestrat de bunul Dumnezeu cu multe virtuți: omenie, blândețe, smerenie, bunătate, cumpătare, dragoste de oameni, seriozitate, exigență împletită cu deplină înțelegere față de studenți și doctoranzi, caracter puternic, de neclintit, clarviziune, adâncă înțelepciune, putere de cuget, răbdare în suferințele și în încercările cumplite pe care viața i le-a adus în cale de-a lungul anilor, „dascăl” desăvârșit, plin de știință muzicală, „meșter” neîntrecut și neobosit în cele ale condeiului muzical și, pe deasupra, cu adevărat „Părinte”, în cel mai profund înțeles al cuvântului.
A fost un Om! Un Om Mare! Un Om plin de credință și de nădejde în bunul Dumnezeu! Un desăvârșit Slujitor al Sfântului Altar!
Personal, de mic copil auzisem de Dânsul, de la Părintele din parohia natală și apoi de la marii profesori de muzică de la Seminarul Teologic din București.
Când, cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns student la Institutul Teologic de Grad Universitar din București, am ajuns să-l văd zilnic, la cursuri sau la ansamblul coral și să fiu cucerit de maniera sa de lucru, de exigența, disciplina și seriozitatea care îl caracterizau, de vocea frumoasă și caldă de bariton, de întinderea vocii, de memoria muzicală grozavă, neavând nevoie de partituri pentru a coordona fiecare voce în parte sau întregul ansamblu, așa încât, pentru mine, Părintele Profesor Nicu Moldoveanu a constituit modelul pe care l-am avut permanent în suflet.
Îmi doream să ajung ca Dânsul, mai ales că ajunsesem să îi fiu ucenic în tainele muzicii și, mai cu seamă, ale dirijatului.
Nu am ajuns, însă! Pașii mei au urmat alt drum în viață. Dar, și dacă aș fi slujit în continuare cântarea bisericească și i-aș fi fost alături, tot nu l-aș fi ajuns vreodată. Și mă întreb dacă l-ar putea ajunge cineva vreodată… A fost un colos prin ceea ce a lucrat și a creat.
Prin corurile și prin repertoriul pe care îl alegea, noi, studenții, am învățat să vibrăm când era vorba de neam, de patrie sau de limbă. Iar frumusețea pieselor religioase, compuse sau armonizate de dânsul, a colindelor, a cântărilor din Triod sau de Paști, tonalitatea și măiestria cu care se executau sub bagheta Părintelui Profesor erau de un sublim îngeresc.
În afara muzicii bisericești, a căutat să ne dezvolte gustul și pentru alte genuri de muzică, procurându-ne abonamente pentru concertele studențești care se susțineau la Ateneul Român de către Orchestra Filarmonicii „George Enescu”. Acolo am văzut spectacole și dirijori mari, oameni de cultură și de scenă lirică.
Modelul pe care îl oferea studenților Părintele Profesor Nicu Moldoveanu era complet; era, într-adevăr, academic; era de o ținută aleasă, ireproșabilă, cu reverenda cea mai frumoasă din Institut, mereu la dungă, cu barba frumos aranjată și mereu proaspăt bărbierit, cu părul frumos pieptănat; pe deasupra, era un Om adevărat, de un calm greu de atins, cumpănit; era stăpânit mereu de duhul cel pașnic, liniștitor, care îți dădea siguranță și încredere; era un pilon de rezistență în Institut; era în consiliul de disciplină, cu un cuvânt greu de spus; era unul dintre oamenii de decizie; era „Mare”.
Acum a plecat la cele veșnice! Am rămas orfani de un Mare Părinte! Biserica noastră a rămas mai săracă și îndurerată prin plecarea Sa din această lume.
A plecat în lumea drepților, „unde nu este durere nici întristare nici suspin”, să se odihnească de toată osteneala acestei vieți trecătoare și de toate suferințele și durerile prin care a trecut. A plecat liniștit și pregătit, așa cum s-a rugat toată viața la Sfântul Altar, pentru „sfârșit creștinesc vieții, fără durere, neînfruntat, în pace”, după o viață conformă cu învățăturile Sfintei Evanghelii și cu îndemnul Sfintelor Slujbe ca „toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!”
Se adaugă pleiadei „bărbaților iluștri” ai învățământului nostru teologic pe care și generațiile noastre au avut marele privilegiu de a-i vedea, de a-i auzi sau de a-i avea dascăli la catedră: Părinții Profesori Mircea Chialda, Ene Braniște, Dumitru Popescu, Dumitru Radu, Constantin Galeriu, Niculae Șerbănescu, Nicolae Necula, Petru David, Constantin Cornițescu, Emilian Cornițescu, Ioan Caraza, Dumitru Stăniloae, Ioan G. Coman și Domnii Profesori Nicolae Lungu și Iorgu Ivan.
Va fi în ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică la Liturghia Cerească, să cânte Axionul praznical pe două voci, în duet cu Părintele Profesor Nicolae Necula, așa cum i-am auzit în vremea studenției noastre. Și nici până în ziua de astăzi nu am uitat acel moment unic, sublim… „Îngerii, intrarea celei Preacurate văzând, s-au spăimântat, cum Fecioara a intrat în Sfânta Sfintelor…”.
În aceste momente grele de despărțire pământească, ne rugăm bunului Dumnezeu, cu sufletele tremurânde dar și pline de nădejde, să așeze sufletul Părintelui Profesor Nicu Moldoveanu în ceata drepților și în sânurile lui Avraam iar distinsei familii îndurerate și greu încercate de momentele supreme ale despărțirii, să-i dăruiască putere, răbdare și multă mângâiere!
Veșnică să-i fie odihna și Dumnezeu să-l ierte!
Cu pioasă recunoștință și mulțumire,
Pr. Petre Matei
Nicosia, Cipru
Fotografii: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru, via Basilica.ro. Datele biografice: Basilica.ro – Pr. prof. Nicu Moldoveanu a trecut la cele veșnice.
