Maica Domnului, izvor de viaţă dătător
În fiecare an, în vinerea din Săptămâna Luminată, creştinii ortodocşi sărbătoresc praznicul „Izvorul Tămăduirii”. Sărbătoarea aceasta este în strânsă legătură cu sărbătoarea Învierii Domnului, întrucât
În fiecare an, în vinerea din Săptămâna Luminată, creştinii ortodocşi sărbătoresc praznicul „Izvorul Tămăduirii”. Sărbătoarea aceasta este în strânsă legătură cu sărbătoarea Învierii Domnului, întrucât
„Învierea, înainte de a fi un eveniment, este o Persoană. Este Însuși Iisus Hristos”, a spus Patriarhul Daniel la slujba de Înviere, amintind spusele Mântuitorului:
Cămara Ta, Mântuitorul Meu, o văd împodobită și îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină, și mă mântuiește.
Suntem în Săptămâna Mare a Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, călăuziţi liturgic de imnografia teologică a Triodului. Conform acesteia, în această săptămână în
Saptamana Patimilor exprima perioada de la Florii pana in Sambata cea Mare inclusiv. Conform randuielilor canonice, in aceasta saptamana se ajuneaza pana spre seara. Caracteristica
“Cantarea Casianei” este unul dintre cele mai profunde si frumoase imnuri liturgice din Saptamana Patimilor. Stihira se regaseste in Triod in cadrul Deniei din Miercurea Mare,
Astăzi se împlinesc 113 de ani de la nasterea celui de-al patrulea patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane – Iustin Moisescu. S-a nascut la data de 5 martie 1910, in satul Candesti, judetul Arges.
In primele patru zile ale Postului Mare, in cadrul slujbei Pavecernitei Mari, se citeste pe fragmente Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul. In miercurea
Când un om pleacă într-o călătorie, trebuie să știe unde merge. La fel este și cu Postul Mare. Dincolo de toate, Postul Paștilor este o
Pavecernița este una dintre cele șapte Laude zilnice ale Bisericii Ortodoxe. Numită și Dupăcinarea sau Noptânda, Pavecernița este o slujbă de seară, care se săvârșește îndeosebi în mănăstiri și la catedralele chiriarhale. Aceasta are loc după cină, iar în unele biserici de enorie – imediat după Vecernie, încheind ciclul slujbelor divine de seară.