În fiecare an, la 9 iulie, Ciprul își amintește de Arhiepiscopul Ciprian, spânzurat de autoritățile otomane în centrul Nicosiei, în 1821. Mai puțini știu că aproape douăzeci de ani din viața lui s-au petrecut în Țările Românești. Acolo a fost hirotonit preot, a slujit la biserica domnească din Iași și a învățat ce înseamnă o școală adevărată. Este o poveste cipriotă care ne privește și pe noi, românii din Nicosia.

De la Strovolos la Mănăstirea Machairas
Ciprian s-a născut în 1756 la Strovolos, pe atunci un sat de lângă Nicosia, astăzi unul dintre cartierele ei. Tatăl lui, Simeon, era din Strovolos, iar mama, Loiza, din satul Gourri. Numele lor apar într-un pomelnic al satului din 1792. El însuși semna, în cărțile sale, „Ciprian ieromonahul, de la Machairas, din satul Strovolos”.
Avea doar cinci ani când a fost dus la Mănăstirea Machairas, din munții Troodos. Acolo a învățat primele litere și cântarea bisericească, alături de unchiul său, ieromonahul Haralambie, psalt și econom al mănăstirii. Între 1769 și 1771 a urmat școala grecească din Nicosia, care funcționa în clădirea Arhiepiscopiei. Aici l-a cunoscut pe viitorul său predecesor, Arhiepiscopul Hrisant. Tânărul Ciprian avea o voce frumoasă și o pregătire muzicală serioasă: o carte din 1768 îi poartă semnătura de „ieropsalt Ciprian”.
Pe atunci, Machairas trecea prin ani grei. Clădirile erau în ruină, iar refacerea lor îngropase obștea în datorii. Ca multe alte mănăstiri ortodoxe din Imperiul Otoman, Machairas și-a căutat ajutorul acolo unde îl găseau atunci aproape toate așezămintele din Răsărit: la domnii și boierii din Țările Românești.

Aproape douăzeci de ani în Țările Românești
În 1783, la 27 de ani, Ciprian a fost tuns în monahism și hirotonit diacon. În același an a plecat împreună cu unchiul său, Haralambie, în Țările Românești, ca să strângă milostenii pentru plata datoriilor mănăstirii. Pe tronul Țării Românești urcase chiar în vara aceea Mihai Suțu, un domn fanariot care a domnit apoi și în Moldova, între 1793 și 1795.
Suțu a remarcat calitățile tânărului cipriot și l-a luat sub ocrotirea lui. La îndemnul domnului, Ciprian a fost hirotonit preot și rânduit slujitor la biserica domnească. Istoricii englezi Hill și Hackett vorbesc despre Țara Românească, unde Ciprian ar fi studiat la școala din capitală, adică la Academia Domnească din București. Cercetările mai noi ale Mănăstirii Machairas îl așază însă la Iași: ar fi fost preot la biserica domnească a Iașului și ar fi urmat cursurile școlii grecești de acolo. Cele două variante nu se exclud, pentru că un cleric legat de curtea lui Suțu putea foarte bine să-l urmeze dintr-o capitală în alta.

Din acești ani s-au păstrat câteva documente prețioase. În martie 1794, egumenul Ioanichie al Machairasului a trimis o scrisoare către „mitropoliții, domnii, boierii, negustorii, corăbierii și tot poporul binecredincios al Moldovei și al Ungrovlahiei”. Le înfățișa pe trimișii mănăstirii, care purtau cu ei o mică cruce cu o părticică din Lemnul Sfintei Cruci și moaște ale Sfinților Apostoli Barnaba și Filip. Haralambie primise între timp în Principate rangul de arhimandrit.
Cel mai frumos document este un hrisov dat la Iași, la 13 februarie 1795, de Io Mihai Suțu voievod. Domnul acorda Mănăstirii Machairas un ajutor anual de o sută de groși: cincizeci din ocnele domnești și cincizeci din vamă. Banii urmau să fie dați în fiecare an la 21 noiembrie, ziua de hram a mănăstirii. Suțu îi ruga și pe domnii de după el să întărească și, dacă se poate, să sporească această milă. Biografii lui Ciprian socotesc că el a contribuit la obținerea hrisovului.
Ciprian și Haralambie s-au întors în Cipru în 1802, chiar în anul în care s-a încheiat ultima domnie a lui Suțu. Au adus cu ei obiecte liturgice și manuscrise de muzică bisericească. La Machairas se păstrează și astăzi un vas pentru apa caldă a Sfintei Liturghii, dăruit în 1785 de „ieromonahul Haralambie și ierodiaconul Ciprian”. Istoricul român Marcu Beza amintea, în Urme românești în Răsăritul ortodox (1935), de șaptesprezece manuscrise muzicale dăruite de domnul Mihai Suțu ieromonahului Ciprian. Cercetătorii ciprioți cred că cincisprezece dintre ele se păstrează astăzi la Machairas, iar celelalte două la Kykkos și la Mitropolia de Kition.
Mai târziu, Ciprian avea să mărturisească el însuși ce l-au învățat acești ani. În actul de întemeiere a școlii sale din Nicosia scria că, în călătoriile sale prin străinătate, auzise nenumărate mustrări la adresa Ciprului. Orice insulă sau țară mică își avea școala ei, numai ciprioții nu erau socotiți vrednici nici măcar de o școală elementară.
Întoarcerea în Cipru
O scrisoare descoperită de curând în arhiva Arhiepiscopiei arată că, la întoarcere, Ciprian s-a stabilit mai întâi la Larnaca, ca econom al Mănăstirii Machairas. Era găzduit de un prieten, Gavriil Zaharíou. În mai 1803, acesta îi scria Arhiepiscopului Hrisant că „sfântul econom chir Ciprian” se pregătea să plece unde îl rânduise arhiepiscopul. Gavriil l-a reținut însă din cauza ciumei, pentru că voia să-l aibă tovarăș.
În primăvara lui 1804, Ciprian se afla deja la Arhiepiscopie, ca iconom, adică administrator al ei. În același an, turcii din Nicosia s-au răsculat împotriva Arhiepiscopului Hrisant și a dragomanului Hagi Gheorghakis Kornesios. Ciprian a tratat cu consulii Franței, Angliei și Rusiei și a reușit să potolească furia răsculaților. Călătorul Ali Bey l-a numit atunci „îngerul păzitor al comunității sale”. Din acel moment, Hrisant i-a încredințat conducerea tuturor treburilor importante ale Arhiepiscopiei.
Tot atunci a ridicat la Nicosia, în 1806, biserica Sfântul Elefterie, metocul Mănăstirii Machairas din apropierea bisericii Faneromeni. O frescă din această biserică îl înfățișează pe Ciprian oferind biserica sfântului.
Arhiepiscop al Ciprului (1810–1821)
În 1810, Poarta l-a trimis în exil pe bătrânul Arhiepiscop Hrisant. Ciprian a fost ales în locul lui și hirotonit arhiereu la 29–30 octombrie 1810. Toți istoricii sunt de acord că alegerea a fost una fericită. Hackett îl numește „unul dintre cei mai capabili ierarhi care au condus vreodată Biserica Ciprului”.
Nu și-a uitat locurile de unde plecase. În satul natal, Strovolos, a adus apă, iar izvorul i se spune și astăzi „apa Stăpânului” (Νερό του Δεσπότη). În 1817 a refăcut și a lărgit biserica Panaghia Chryseleousa, a ridicat din temelii paraclisul Sfântul Gheorghe și a plătit catapeteasma, amvonul și vasele sfinte. Mănăstirii Machairas i-a dăruit în 1813 o moșie la Tymbou. A înzestrat cu cărți, icoane și vase sfinte multe biserici și mănăstiri, între care Faneromeni și Sfântul Sava din Nicosia, precum și mănăstirile Sfântul Apostol Barnaba și Sfânta Tecla.
Lucrarea lui cea mai durabilă a fost însă școala. La 1 ianuarie 1812 a întemeiat la Nicosia o „școală elenă” (Ελληνική Σχολή), adică un gimnaziu în care se predau clasicii. A închinat-o Sfintei Treimi și a zidit-o din temelii lângă Arhiepiscopie. Școala a fost închisă după masacrul din 1821 și redeschisă în 1830. În 1893 a devenit Gimnaziul Pagkyprio (Παγκύπριο Γυμνάσιο), care este și astăzi cel mai vestit liceu al Ciprului. În 1819 a sprijinit și întemeierea școlii grecești din Limassol.

Psaltul și zugravul
Ciprian a fost și un om al artei bisericești. Pe la 1810 a trimis trei clerici la Constantinopol, ca să învețe „Noua Metodă” de scriere a muzicii psaltice, pe care au adus-o apoi în Cipru. Marele dascăl de muzică Hurmuzie Hartofilax a compus pentru el un polieleu închinat Maicii Domnului de la Machairas. L-a trimis „preafericitului arhiepiscop Ciprian, ca unui melod”. Manuscrisul nu a mai ajuns în Cipru, probabil din cauza evenimentelor din 1821.
Mai puțin cunoscut este că Arhiepiscopul Ciprian picta icoane. Se păstrează câteva icoane semnate de el. Una este icoana Sfântului Fanurie din biserica Panaghia Faneromeni din Nicosia, datată 1817. În biserica Sfântul Elefterie, pe care o ridicase, a zugrăvit în 1816 icoana hramului, cu Sfinții Elefterie și Stelian, precum și icoana Sfântului Haralambie. Pe aceasta din urmă a scris: „Se laudă Elada că te are păzitor, dar și Ciprul se laudă la rândul lui… izbăvește pe toți de boala ciumei și de alte nevoi”.
Specialistul cipriot Kostas Gerasimou crede că Ciprian a continuat să picteze și în anii petrecuți la Iași. Nu se știe dacă s-a păstrat vreo icoană de-a lui din acea perioadă. O cercetare în România, scrie el, ar putea aduce la lumină asemenea lucrări.
Anul 1821
Pe măsură ce se pregătea Revoluția grecească, emisarii Eteriei au ajuns și în Cipru. În 1818, Arhiepiscopul a intrat în Eterie și a promis sprijin în bani și sprijin moral. Unuia dintre trimiși i-a explicat însă limpede de ce nu putea face mai mult. Ciprul era prea departe de Grecia și prea aproape de Asia Mică, de Siria și de Egipt. O răscoală în insulă ar fi dus doar la un măcel fără milă. Istoricul englez George Hill comentează: „Avea, desigur, deplină dreptate.”
Măcelul a venit totuși. Guvernatorul Ciprului, Kuciuk Mehmed, a cerut Constantinopolului să-i lase mână liberă împotriva fruntașilor creștini ai insulei. În primăvara lui 1821 au debarcat în Cipru mii de soldați trimiși din Acra. Creștinii au fost dezarmați, iar guvernatorul a alcătuit o listă cu 486 de nume.
În acele săptămâni, Arhiepiscopul l-a găzduit pe călătorul englez John Carne. Carne l-a descris ca pe un om „foarte vestit pentru învățătura și evlavia lui, ca și pentru tăria lui de neclintit”, ultimul sprijin al grecilor năpăstuiți. Ciprian i-a spus atunci: „Moartea mea nu este departe. Știu că așteaptă doar un prilej ca să mă omoare.” Se pare că ar fi putut să fugă, dar nu a vrut să-și părăsească turma.
Sâmbătă, 9 iulie 1821, fruntașii adunați în Nicosia au fost chemați la Serai, unde li s-a citit porunca de execuție. Cei trei mitropoliți ai insulei, Hrisant al Pafosului, Meletie al Kitionului și Lavrentie al Kyreniei, au fost decapitați în piața Seraiului. Guvernatorul îi jurase Arhiepiscopului pe Coran că nu-l va decapita. Și-a ținut cuvântul în felul lui: Ciprian a fost spânzurat de un dud din piață. Arhidiaconul și secretarul său, Meletie, a fost spânzurat de un platan din fața lui. Tradiția spune că Arhiepiscopul a luat ștreangul în mâini, l-a binecuvântat de trei ori cu semnul crucii și i-a spus călăului să-și facă datoria. Era în al 65-lea an al vieții.
Uciderile au continuat în zilele următoare. Printre cei omorâți s-au numărat starețul Mănăstirii Kykkos și mulți alți clerici și mireni din toată insula.
Mormântul de la Faneromeni
În noaptea de după execuții, trupurile celor patru ierarhi și ale altor doisprezece martiri au fost îngropate în curtea bisericii Panaghia Faneromeni. Ciprian a fost astfel îngropat lângă biserica pentru care pictase cu patru ani mai devreme icoana Sfântului Fanurie. Când biserica a fost lărgită, în 1872, mormântul a ajuns în interiorul zidurilor, iar osemintele au fost așezate în altar. Din 1930 se odihnesc în mausoleul de marmură din curtea bisericii.

Memoria lui astăzi
În fața Arhiepiscopiei din Nicosia se înalță astăzi bustul Arhiepiscopului Ciprian. Un alt bust a fost ridicat în 1930 în curtea bisericii Chryseleousa din Strovolos. Numele lui îl poartă străzi, piețe și școli din toată insula, iar ziua de 9 iulie este zi de pomenire pentru întregul Cipru. Nepotul său, fiul surorii lui, Maria, a ajuns și el Arhiepiscop al Ciprului, sub numele de Chiril I (1849–1854).

În lumea greacă, Arhiepiscopul Ciprian este cinstit mai ales ca „etnomartir”, adică martir al neamului.
Legătura lui cu Țările Românești nu a fost uitată nici la noi, nici în Cipru. În ultimii ani, ea a fost amintită de mai multe ori, și la Iași, și la Nicosia.
Un bust la Iași (2015)
Pe 23 septembrie 2015, în Piața Prieteniei Româno-Elene din Iași, a fost dezvelit un bust al Arhiepiscopului Ciprian, lucrat de sculptorul Ion Ladea. Inițiativa a aparținut Ambasadei Republicii Cipru la București. Au sprijinit-o Arhiepiscopia Ciprului, Mănăstirea Machairas, Primăria Iași, Ministerul cipriot al Educației și Culturii și Camera de Comerț bilaterală România–Cipru. Slujba de binecuvântare a fost săvârșită de Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei, împreună cu Episcopul Porfirie de Neapolis. Au urmat imnurile naționale ale României și Ciprului.

În cuvântul său, Mitropolitul Teofan l-a numit pe Arhiepiscopul Ciprian „luminător în zile bune și îndrumător în zile grele”. A mai spus că Ciprian așteaptă de la patria sa, Ciprul, și de la patria lui adoptivă, Moldova, să păstreze două lucruri: legătura cu Dumnezeu și legătura cu pământul. Monumentul, a adăugat Mitropolitul, să le amintească ieșenilor și pelerinilor greci și ciprioți de o istorie trăită împreună, în aceeași Biserică.

Bicentenarul de la Chryseleousa (2017)
În martie 2017, parohia Panaghia Chryseleousa din Strovolos a sărbătorit 200 de ani de la lucrările din 1817. Atunci Arhiepiscopul Ciprian, ajutat de vărul său, Hatzisavvas Kyriakou, a lărgit biserica și a zidit paraclisul Sfântul Gheorghe. Istoria parohiei păstrează un amănunt grăitor. Arhiepiscopul nu avea aprobare pentru paraclis, așa că a înconjurat locul cu mărăcini uscați, ca lucrarea să nu fie văzută de turci. După ce zidirea s-a încheiat, în martie 1817, le-a dat bani ca să nu dărâme paraclisul.
Invitatul oficial al Arhiepiscopului Hrisostom al II-lea al Ciprului la aceste sărbători a fost Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei, păstorul orașului în care trăise Ciprian. Mitropolitul a sosit în Cipru pe 17 martie și a fost întâmpinat la Larnaca de Episcopul Grigorie de Mesaoria. Primul popas a fost la biserica Sfântul Pavel din Agios Dometios, pentru a se întâlni cu credincioșii Comunității Ortodoxe Române din Nicosia. A luat parte la Starea a III-a a Acatistului Bunei Vestiri. Apoi a vorbit despre Arhiepiscopul Ciprian ca despre o dovadă a legăturilor strânse care au existat dintotdeauna între Biserica Ciprului și Biserica Ortodoxă Română.

A doua zi, 18 martie, cercetătorul Kostis Kokkinoftas a prezentat volumul aniversar Θεονύμφευτος Κόρη, îngrijit de bizantinologul Christodoulos Hatzichristodoulou. Au fost de față Președintele Ciprului, Nikos Anastasiades, și Arhiepiscopul Hrisostom al II-lea. Cu acest prilej, Mitropolitul Teofan a rostit un cuvânt despre legăturile româno-cipriote. A amintit de călugărul cipriot Luca, ajuns episcop al Buzăului și apoi mitropolit la Târgoviște. A vorbit și despre legăturile mănăstirilor Kykkos și Machairas cu domnii și mitropoliții de la Iași și București. Despre Ciprian a spus că venise în Moldova în 1783, împreună cu unchiul său, Haralambie. Domnitorul Mihai Suțu i-a prețuit firea și darurile, l-a îndemnat să primească preoția și l-a ajutat să învețe teologie și filologie la Academia Domnească din Iași. În 1802 s-a întors în Cipru, la Machairas, cu daruri în bani și obiecte de preț. Mitropolitul a încheiat amintind că și credincioșii Moldovei, pe care Ciprian i-a cunoscut și i-a slujit douăzeci de ani, sunt cuprinși în rugăciunile lui.

Pe 19 martie, Mitropolitul Teofan a slujit Sfânta Liturghie la Chryseleousa. Pe 25 martie, de Buna Vestire și de sărbătoarea națională a Greciei, Arhiepiscopul Hrisostom al II-lea a slujit în aceeași biserică, iar la bustul lui Ciprian din curte s-au depus coroane.
Un Trisaghion la Iași (2024)
În octombrie 2024, Episcopul Grigorie de Mesaoria a fost la Iași, la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. A venit la invitația Mitropolitului Teofan și cu binecuvântarea Arhiepiscopului Gheorghe al Ciprului. În după-amiaza zilei de 15 octombrie s-a oprit în Piața Prieteniei Româno-Elene și a săvârșit un Trisaghion la bustul Arhiepiscopului Ciprian. Alături de el au fost Protosinghelul Siluan Pralea, Pr. Mihail Prodan și Diac. Andrei Matei. La sfârșit au cântat imnurile naționale ale Ciprului și României.

Pentru noi, românii ortodocși din Nicosia, Arhiepiscopul Ciprian este un semn al unei prietenii vechi între Bisericile noastre. Ciprul l-a trimis tânăr în Țările Românești, iar acestea l-au întors în insulă preot, om învățat și ctitor de școli. Când trecem pe lângă Arhiepiscopie sau pe lângă Faneromeni sau Chryseleousa, trecem pe lângă un ierarh care a învățat să slujească și pe pământ românesc.
Text: Diac. Andrei Matei
©cor-nicosia.com
Bibliografie: Κυπριανός. Ὁ Μεγαλομάρτυρας Ἀρχιεπίσκοπος τοῦ 1821, τ. Α΄, Ἱστορικὴ διαδρομή, Ἱερὰ Μονὴ Μαχαιρᾶ – Ὁ Φιλελεύθερος, Λευκωσία 2021 (studii de Kostis Kokkinoftas, Christiana Dimitriou, Episcopul Epifanie de Ledra și Kostas Gerasimou); Χριστόδουλος Α. Χατζηχριστοδούλου, Θεονύμφευτος Κόρη. Ἡ Παναγία Χρυσελεούσα Στροβόλου καὶ τὰ κειμήλιά της, ἔκδ. Ἐκκλησιαστικῆς Ἐπιτροπῆς Ἱ. Ν. Παναγίας Χρυσελεούσης Στροβόλου; Sir George Hill, A History of Cyprus, vol. IV, Cambridge University Press, 1952; John Hackett, A History of the Orthodox Church of Cyprus, Londra, 1901; Marcu Beza, Urme românești în Răsăritul ortodox, București, 1935; Wikipedia – Michael Drakos Soutzos; Doxologia – Bustul Arhiepiscopului Ciprului Kyprianos, inaugurat la Iași (2015); Biserica Ciprului – Sărbătorile pentru 200 de ani de la restaurarea bisericii Panaghia Chryseleousa din Strovolos (2017); Biserica Ciprului – Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei în Cipru (2017); Biserica Ciprului – Cuvântul Mitropolitului Teofan la prezentarea volumului „Θεονύμφευτος Κόρη” (2017); Biserica Ciprului – Sărbătoarea Cuvioasei Parascheva la Iași (2024); Doxologia – Cuvântul Mitropolitului Teofan la comemorarea Arhiepiscopului Ciprian (2017).

