Un singur lucru nu se poate spune despre un tânăr: că a ajuns la înțelepciunea deplină. Poate pentru că înțelepciunea este o calitate atribuită cu precădere vârstnicilor, poate pentru că ea însăși este un amalgam al culturii, experienței personale și al unei inteligențe permanent rafinate, toate regăsindu-se la apogeu mai degrabă la vârsta a treia decât în tinerețe. Însă regele Solomon este o excepție în acest sens, deoarece înțelepciunea sa a fost un dar primit direct de la Dumnezeu.
Domnia lui Solomon se îngemănează cu o perioadă de mare progres pentru regatul Israel. David, tatăl său, atinge apogeul puterii militare israelite, cucerind teritorii întinse și subjugând regate mult mai puternice prin manevre iscusite, o politică adesea dură și o disciplină de fier. Însă Solomon, la vremea morții tatălui său, este încă un copil, care înțelege prea puțin politicile statului, diplomația de care trebuie să dea dovadă, oamenii la care trebuie să apeleze, modul în care trebuie să se comporte pentru a păstra intactă moștenirea imensă primită de la priceputul rege David. În plus, chiar începutul domniei sale se face sub auspicii mai degrabă negative, însuși fratele său vitreg, Adonia, încercând să-i fure dreptul de a fi numit rege. De aceea, după numirea sa pe tron și încheierea căsătoriei sale cu una dintre fiicele faraonului din Egipt, fapt care pecetluiește alianța dintre Israel și una dintre marile puteri ale regiunii, Solomon merge pentru a aduce jertfe lui Dumnezeu pe înălțimile din Ghibeon. Aici, primește o vedenie de la Dumnezeu în timpul somnului și este rugat să ceară ceea ce își dorește. Solomon oferă un răspuns surprinzător: „Tu ai făcut cu robul Tău David, tatăl meu, mare milă; și, pentru că el s-a purtat cu vrednicie și cu dreptate și cu inimă curată înaintea Ta, nu Ți-ai luat această milă mare de la el; și i-ai dăruit fiu pe tronul lui, precum este și aceasta astăzi. Și acum Tu, Doamne, Dumnezeul meu, ai pus pe robul Tău rege în locul lui David, tatăl meu; însă eu sunt foarte tânăr și nu știu să conduc. […] Dăruiește-i, dar, robului Tău minte pricepută, ca să asculte și să judece pe poporul Tău și să deosebească ce este bine și ce este rău; căci cine poate să povățuiască pe acest popor al Tău, care este nesfârșit de mare?” (3 Regi 3, 6-7, 9). Așadar, Solomon cere discernământ și înțelepciune în detrimentul oricărui alt dar. În fața cererii iscusite a tânărului Solomon, răspunsul lui Dumnezeu este evident: „Deoarece tu ai cerut aceasta și n-ai cerut viață lungă, n-ai cerut bogăție, n-ai cerut sufletele dușmanilor tăi, ci ai cerut înțelepciune, ca să știi să judeci, iată, Eu voi face după cuvântul tău; iată, Eu îți dau minte înțeleaptă și pricepută, cum nici unul n-a fost ca tine înaintea ta și cum nici nu se va mai ridica după tine. Ba îți voi da și ceea ce tu n-ai cerut: bogăție și slavă, așa încât nici unul dintre regi nu va fi asemenea ție, în toate zilele tale. Și dacă vei umbla pe drumul Meu, ca să păzești legile Mele și poruncile Mele, cum a umblat tatăl tău David, îți voi înmulți și zilele tale” (3 Regi 3, 11-14). Rezultatele confirmă atât împlinirea cererii inițiale, cât și făgăduințele ulterioare ale lui Dumnezeu. Solomon este cel care va construi marele templu din Ierusalim, va domni peste întinsul regat al tatălui său și îi va spori măreția, va fi respectat de toate capetele încoronate din împrejurimi și din ținuturi mai îndepărtate și va lăsa nenumărate cuvinte și pilde înțelepte concretizate în cărțile din Vechiul Testament, intitulate Pilde, Eccleziastul sau Înțelepciunea lui Solomon. Cererea înțelepciunii a adus cu sine multe alte roade și înfăptuiri minunate.
Mai avem astăzi tineri înțelepți?
Așadar, scripturistic vorbind, pentru a deveni înțelept, trebuie în primul rând să ceri aceasta de la Dumnezeu. Astăzi, avem tendința de a le vorbi tinerilor de sus, de a le scoate la iveală ignoranța în ceea ce privește cultura lor, de a le semnala exclusiv fisurile raționamentelor și ideilor pe care încearcă să le prezinte, de a le evidenția lipsa de determinare sau, pur și simplu, de a-i desconsidera, folosindu-ne exclusiv de criteriul vârstei. Însă studiile recente arată o explozie a IQ-ului la nivel global. Oamenii care se vor naște mâine vor fi mult mai inteligenți decât cei de astăzi. Însă nu este suficient să fii inteligent pentru a fi înțelept, chiar dacă așa crede majoritatea. În al doilea rând, conceptul de „cultură universală” este, mai mult sau mai puțin, pe cale de a fi perimat. Astăzi se cer specializarea într-o disciplină și diversificarea în ceea ce privește dezvoltarea emoțională. Din acest punct de vedere, analfabetismul funcțional de care nu putem scăpa este o bilă neagră și o piedică în calea atingerii înțelepciunii. Pentru că înțelepciunea nu presupune doar o minte ascuțită, ci și o inimă curată. Și, în mod paradoxal, tindem să le cerem tinerilor „marea și pământul” în ceea ce privește cultura lor, dar ignorăm cu obstinație să le creăm condițiile necesare dezvoltării emoționale corecte. Așadar, dacă tânărul de mâine va fi oricum mai inteligent decât cel de astăzi, trebuie să cultivăm și dezvoltarea inteligenței sale emoționale. Să ne aducem aminte de prima dificultate întâmpinată de regele Solomon, când două femei au venit certându-se pe un singur copil, afirmând amândouă că sunt mama naturală a acestuia. Una dintre ele își pierduse pruncul din cauza unui accident nefericit, dar, fiind mici amândoi, era cu neputință ca oricine altcineva să spună care este mama lui naturală în afara ei. Atunci regele a cerut o sabie și a spus că va tăia pruncul în două. Mama lui naturală a izbucnit în lacrimi și a spus să i se dea pruncul celeilalte, numai să trăiască, în timp ce femeia cealaltă a cerut să fie îndeplinită porunca regelui și să fie ucis (cf. 3 Regi 3, 16-27). Credeți că regele Solomon ar fi putut vreodată să dezlege această problemă, dacă o gândea strict rațional? Înțelepciunea lui Dumnezeu pornește de la inima omului și cucerește pe îndelete și mintea lui. De aceea, tinerii pot fi înțelepți dacă au inima curată, iar vârstnicii pot fi neînțelepți dacă au inima împietrită, deși au dobândit o cultură bogată. Dacă ne-am preocupa mai mult de așezarea corectă din punct de vedere emoțional a tinerilor, atunci am evita să mai punem atâta presiune pe gândirea lor, în timp ce inima lor însetează de adevărata înțelepciune. O scriitoare spunea: „Drumul gândirii, croindu-și calea către fața nevăzută a lucrurilor, ducea fără îndoială la o înțelepciune înălțătoare, dar făcea cu neputință acea mișcare ce înseamnă însăși viața” (Marguerite Yourcenar, Piatra filozofală, trad. de Sanda Oprescu, București, Ed. Univers, 1971, pp. 225-226). Dacă „înțelepciunea” sugrumă viața interioară a omului, atunci este una lumească, ea devine dumnezeiască numai atunci când eliberează toate bogatele resurse interioare pe care Dumnezeu le-a așezat în inima lui.
Un articol de Pr. Adrian Agachi
Sursa: ziarullumina.ro