1. Duminică, 8 Martie, ora 10:00 – Duminica a 2-a din Post – Sfânta Liturghie, Molifta Postului, Moliftele Sfântului Vasile cel Mare și Colecta F.C.M. – 2026, la biserica „Sfântul Pavel”.
2. Duminică, 15 Martie, ora 10:00 – Duminica a 3-a din Post – Pavecernița Mare și Colecta C.M.N. – 2026, la biserica „Sfântul Pavel”.
3. Duminică, 22 Martie, ora 10:00 – Duminica a 4-a din Post – Sfântul Maslu, la biserica „Sfântul Pavel”.
4. Duminică, 29 Martie, ora 10:00 – Duminica a 5-a din Post – Acatistul Bunei Vestiri, la biserica „Sfântul Pavel”.
Notă: pe toată durata Postului Mare, care începe la data de luni, 23 februarie 2026, la biserica „Sfântul Pavel”, Nicosia, au loc slujbe zilnice în limba greacă;
de asemenea, în afara programului românesc de slujbe şi al parohiei „Sfântul Pavel”, în fiecare zi de miercuri, în timpul postului (în afară de Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor), între orele 15:00 – 18:00, Părintele Petre Matei se află în biserică pentru Sfânta Spovedanie, consultaţii şi alte servicii religioase sau solicitări. De asemenea, Sfânta Spovedanie se face şi în fiecare duminică, după terminarea Sfintei Liturghii, până la Duminica Floriilor, inclusiv.
Preot Petre Matei,
Trimisul Oficial al Patriarhiei Române în Cipru,
Nicosia, tel.: 22.77.24.89.; mobil: 99.80.28.59.
www.cor-nicosia.com

