Mesaj pascal al Pr. Petre Matei, reprezentantul Patriarhiei Române în Cipru, către credincioșii Comunității Ortodoxe Române din Nicosia

Iubiți credincioși ai Comunității Ortodoxe Române din Nicosia

La acest ceas de sfântă bucurie a învierii Domnului, vă adresez tuturor cele mai bune urări de sănătate deplină, putere de muncă, pace în suflet și în case, bucurii și împliniri în sânul familiilor dumneavoastră iar de la bunul Dumnezeu binecuvântare, iertare de păcate şi mântuire.

Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare creștină, minunea minunilor, prin care ni se aduce nouă, tuturor celor ce credem în El, garanția învierii noastre și a întoarcerii în Paradisul pe care l-am pierdut prin neascultarea lui Adam și a Evei. Învierea Domnului sau Paștele, așa cum se spune în popor, înseamnă trecerea sau ieșirea noastră din robia păcatului și a morții, trecerea de la moarte la viață, pentru că Mântuitorul nostru „a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”; și nu orice viață ci viața veșnică.

O frumoasă rugăciune a Bisericii, pe care noi o înălțăm către Maica Domnului la cântările Utreniei, arată lămurit acest adevăr, spunând: „Prea binecuvântată eşti, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că prin Cel ce S-a întrupat din tine iadul s-a robit, Adam s-a chemat, blestemul s-a nimicit, Eva s-a liberat, moartea s-a omorât şi noi am înviat….”.

Anul acesta sărbătorim Sfânta Înviere a Domnului cu bucurie dar și cu tristețe și cu durere în suflet, pentru că nu putem fi împreună, nu putem primi Sfânta Lumină împreună și nu o putem da cu bucurie de la unii la alții…. dar putem, din casele noastre, la miezul nopții, să ne unim inimile și glasurile prin rugăciune și să cântăm cu toții „Hristos a înviat”, când vom auzi clopotele bisericilor bătând, anunțându-ne că Domnul a înviat.

Este prima dată, din 1995, de când ființează comunitatea noastră română în Cipru, când nu suntem împreună la biserică în noaptea de Paști…; 25 de ani de-a rândul, am trăit împreună bucuria învierii Domnului…

Anul acesta, de Sfintele Paști, vom fi împreună în gând, podidindu-ne amintirile și lacrimile și vom prețui și mai mult darurile pe care bunul Dumnezeu ni le-a dat prin Biserica Lui.

Să avem nădejde în Dumnezeu, că va face să treacă tot răul care a pus stăpânire pe întreaga lume și să nu uităm că, întotdeauna, El întoarce răul în bine. Să ne amintim de Dreptul Iov, din Vechiul Testament, care a fost scos de diavol din casa lui, printr-o suferință; printr-o boală; dar Dumnezeu l-a întors acasă, după un timp, sănătos și l-a binecuvântat și cu încă mulți ani de viață.

Așa suntem noi scoși acum, din Casa Domnului, întristați, bolnavi, îndurerați dar, bunul Dumnezeu ne va aduce din nou Acasă, în Casa Lui – Biserica. Avem ocazia, în izolare, să ne întoarcem în noi, înșine, să medităm la lucrurile esențiale ale vieții, să ne cunoaștem mai bine pe noi, înșine și să intrăm mai intens în legătură cu Părintele Ceresc, prin rugăciune.

În încheiere, vă fac părintească îndrumare de a urmări toate sfintele slujbe românești transmise de canalul de televiziune Trinitas, al Patriarhiei Române, în direct. Acolo veți găsi tot ceea ce am pierdut noi, aici, împreună.

Hristos a înviat!