Lansarea cărții „Lazăr, prietenul Domnului Iisus Hristos” la Biserica Sf. Pavel din Nicosia (21 mai 2023)

În Duminica a 6-a după Paști, 21 mai 2023, va avea loc în mijlocul credincioșilor Comunității Ortodoxe Române din Nicosia, lansarea cărții „Lazăr, prietenul Domnului Iisus Hristos”, de către autoarea acesteia, Dna. Profesoară Daniela Iacob.

Evenimentul va avea loc după Slujba Acatistului Sfinților Împărați Constantin și Elena, de la ora 10:00, la Biserica Sf. Pavel din zona Agios Dometios din Nicosia. 

După prezentarea cărții va urma o mică recepție. Vă așteptăm cu drag la acest eveniment cultural și religios.

Cine este autoarea cărții:

Doamna Daniela Iacob este profesoară de pian și canto-muzică religioasă la Centrul pentru Cultură și Arte din Piatra Neamț România. Are o familie frumoasă și pe cele două fiice ale sale le-a crescut cu luminată grijă și dragoste, iar la plecarea lor în lume, la studii, apoi la întemeierea familiilor lor, le-a dăruit acest CEC: Credință, Educație, Cultură.

Drumul credinței personale a început prin cântările Sfintei Liturghii, mai întâi coristă-soprană fiind, apoi dirijor de cor liturgic pe patru voci, timp de 15 ani la Biserica Sf. Gheorghe din Piatra Neamț. Cu acest minunat cor numit Alma a cutreierat toată țara, participând la multe Sfinte Liturghii. 

În ultimii 15 ani a format coruri de copii cu care, de asemenea, a cântat la Sfinte Liturghii, dând și numeroase concerte religioase în diverse biserici și mănăstiri din țară, prezentând un repertoriu extrem de variat de colinde, pricesne, chenonice și cântece patriotice. Această activitate culturală, muzicală, bisericească, liturgică, deci de credință, întreprinsă atât cu corul mare, cât și cu corul mic, cum îi este drag Danielei Iacob să-și numească „ucenicii”, este foarte bogat cuprinsă în volumul România Sfântă în 400 de pagini.

De 25 de ani scrie… A ajuns la a 19-a sa carte, toate pe teme religioase. A pornit cu meditații religioase și duhovnicești apărute la Candela Moldovei Iași și la Credința neamului Mănăstirea Bistrița-Neamț, care apoi – prin mila și voia Lui Dumnezeu – au ajuns la Înalt Preasfințitul Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Dumnezeu să-l odihnească cu drepții, cu care s-a și cunoscut la Mănăstirea Văratec, pe când acesta era arhimandrit, retras aici pentru diortosirea Psaltirii și a întregii Sfintei Scripturi. Acesta i-a dat binecuvântare să scrie, încurajând-o și spunându-i că scrie viu, cald, mișcător și convingător. În scrisori o numea cu fiască duioșie dragă prietenă și încheia așa: Cu vechea afecțiune, Părintele Anania. Da, Înaltul Anania i-a fost un fel de duhovnic bun și afectuos și un mare învățător.

Când prima sa carte Dor de Dumnezeu ajuns la Părintele Iustin Pârvu, marele duhovnic de la Mănăstirea Petru Vodă precum și la întreaga obște de aici, Daniela Iacob a mai primit încă o prețioasă și sfântă binecuvântare din partea Părintelui Iustin care i-a spus aceste cuvinte: Scrieți, doamnă, ca să luminați acest popor!

De atunci și până azi, scrisul Danielei Iacob este un fel de jurnal și mod de viață. În toate cărțile sale, ea întreține un permanent dialog cu cititorii și-i implică cumva în viața ei și în tot ce trăiește ea bun, frumos și duhovnicesc. Cărțile autoarei sunt doruri de Dumnezeu, de Maica Domnului și de Sfinți, pelerinaje – toate ilustrate color – în Țara Sfântă, Rusia, Ucraina, Grecia, Cipru, România. Totodată sunt albume de icoane ale Mântuitorului, Maicii Domnului și ale Sfinților pe care le are în casa sa înconjurată și apărată de acestea, în care răsăritul este peste tot, precum și povestea fiecărei icoane (din cele peste 400), cum și de unde, de la cine le-a primit. Inclusiv rânduiala vieții sale, cuprinzând și pravila sa de rugăciune este dăruită cu generozitate și cu multă sinceritate cititorilor ei în două volume: Ucenica cea purtătoare de doruri și Dor de Dumnezeu, vol II (despre icoanele Mântuitorului din casa sa și despre rugăciune).

După a cincea carte – obosită de ale vieții valuri și cu o stare precară a sănătății – a hotărât că nu va mai scrie. Însă, mărturisindu-se la Episcopul Vicar al Iașului de atunci, (azi ÎPS al Sucevei și Rădăuților) Calinic, acesta – care îi aprecia mult scrierile – i-a spus: De ce să vă opriți? Eu am scris 80 și urmează… Până la 50 să nu vă opriți! A înlemnit, apoi a râs, căci i s-a părut glumă… A răspuns cu Doamne miluiește! Acum are scrise și publicate 18, a 19-a în tipografie, iar în lucru alte șapte cărți… În perioada de pandemie, în decurs de doar doi ani a scris 12 dintre cărți. Voia Domnului!

Cartea Lazăr, prietenul Domnului Iisus Hristos este până acum cea mai citită și dorită carte dintre toate. Altfel spus, este bestseller-ul Danielei Iacob. Cum a scris cartea, cum a ajuns în Cipru la Larnaca la Biserica lui Lazăr, la cel de-al doilea mormânt și la moaștele Sfântului, cum a dorit să prezinte cartea lui chiar de ziua Sfântului, în Sâmbăta lui Lazăr și chiar la Biserica Sfântul Lazăr din Iași, cum a ajuns și la biserica noastră, toate sunt minunile Sfântului Lazăr pentru autoare (și altele, nenumărate ce vor apărea în vol II, Cei trei frați din Betania.)

Daniela Iacob are un cult deosebit al icoanei și mare evlavie la Sfinți. Dar azi – pentru că e vorba de Lazăr – cel mai bun prieten al ei este Sfântul Lazăr, cu care are o vie și caldă comunicare prin rugăciune, el fiind cel care a adus-o din nou și pentru a treia oară în Cipru, absolut în chip minunat.

Cărțile Danielei Iacob sunt viață, trăire deci, rugăciune, post, priveghere și multă, multă trudă. Și peste acestea, tot ce a scris și va mai scrie (oare chiar 50? Se întreabă adesea…) este cu darul și cu mila lui Dumnezeu, dar pe care autoarea nu îl tăgăduiește nicicum, din contră îl mărturisește permanent, ascultând glasul Apostolului Pavel care în Epistola întâia către Corinteni capitolul 4,7 spune așa: Căci cine te deosebește pe tine? Și ce ai, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te lauzi, ca și cum nu l-ai fi primit?