Pe 11 iunie Biserica Ciprului își cinstește ocrotitorul, pe Sfântul Apostol Barnaba. Cu această ocazie, ca în fiecare an, Preafericitul Părinte Gheorghe, Arhiepiscopul Ciprului va săvârși Sfânta Liturghie împreună cu alți membri ai Sfântului Sinod la Catedrala Sf. Ap. Barnaba din Nicosia.
Scurt istoric asupra introducerii creștinismului în Cipru.
Conform Sfintei Scripturi, textelor apocrife ale Noului Testament și tradiției putem spune că creștinismul în Cipru a apărut în două faze:
Prima etapă a început cu prezența și activitatea unor creștini ciprioți în Biserica din Ierusalim, precum Barnaba, nepotul acestuia, Ioan Marcu, mama lui Marcu, Maria ș.a. După aceea a continuat cu participarea unor ciprioți misionari la zidirea Bisericii din Antiohia, de unde au fost trimiși Barnaba și Pavel ca misionari în Cipru.
A doua etapă cuprinde trei părți: a) activitatea misionară în Cipru a unei grupări de creștini care se „risipiseră din cauza tulburării făcute pentru Ștefan” și care au trecut până în Fenicia și în Cipru (cf. FA 11, 19); b) activitatea misionară a Sf. Ap. Barnaba și Pavel (cf. FA 13, 1-12) care este și cea mai importantă; c) ultima parte cuprinde misiunea Sf. Ap. Barnaba și Marcu, care a avut loc puțin timp după Sinodul Apostolic de la Ierusalim.
Deci, introducerea creștinismului în Cipru este relatat de Sf. Ap. Luca în Faptele Apostolilor. El relatează cum cei doi Apostoli (Barnaba și Pavel) au fost trimiși de Duhul Sfânt să pornească călătoriile lor misionare pornind din Antiohia:
„Deci, ei, mânaţi de Duhul Sfânt, au coborât la Seleucia şi de acolo au plecat cu corabia la Cipru” (FA 13, 4).
Mai departe, Evanghelistul Luca scrie despre misiunea Sfinților Barnaba și Pavel în Salamina:
„Şi ajungând în Salamina, au vestit cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Şi aveau şi pe Ioan slujitor” (FA 13, 5).
În final, prezintă conflictul Apostolilor cu vrăjitorul Elimas, convertirea pronconsulului roman Sergius Paulus și prin urmare înființarea comunității creștine în Cipru:
„ Şi străbătând toată insula până la Pafos, au găsit pe un oarecare bărbat iudeu, vrăjitor, prooroc mincinos, al cărui nume era Bariisus, Care era în preajma proconsulului Sergius Paulus, bărbat înţelept. Acesta chemând la sine pe Barnaba şi pe Saul, dorea să audă cuvântul lui Dumnezeu, Dar le stătea împotrivă Elimas vrăjitorul – căci aşa se tâlcuieşte numele lui – căutând să întoarcă pe proconsul de la credinţă. Iar Saul – care se numeşte şi Pavel – plin fiind de Duh Sfânt, a privit ţintă la el, Şi a zis: O, tu cel plin de toată viclenia şi de toată înşelăciunea, fiule al diavolului, vrăjmaşule a toată dreptatea, nu vei înceta de a strâmba căile Domnului cele drepte? Şi acum, iată mâna Domnului este asupra ta şi vei fi orb, nevăzând soarele până la o vreme. Şi îndată a căzut peste el pâclă şi întuneric şi, dibuind împrejur, căuta cine să-l ducă de mână. Atunci proconsulul, văzând ce s-a făcut, a crezut, mirându-se foarte de învăţătura Domnului” (FA 13, 6-12).
Deci, este foarte important să știm că în Cipru îl avem pe primul demnitar păgân care a trecut la creștinism.
Poate ne punem întrebarea de ce a fost aleasă insula Cipru ca primă oprire a Sfinților Barnaba și Pavel în călătoria lor misionară. În primul rând, în Cipru locuiau foarte mulți iudei, mai ales în orașele comerciale. Acolo, existau și sinagogi, de exemplu în Salamina, unde Apostolii de obicei își începeau propovăduirea. Să nu uităm că la început, Apostolii propovăduiau cuvântul lui Dumnezeu mai întâi iudeilor: „Deci cei ce se risipiseră din cauza tulburării făcute pentru Ştefan, au trecut până în Fenicia şi în Cipru, şi în Antiohia, nimănui grăind cuvântul, decât numai iudeilor” (FA 11, 19)
În al doilea rând, cuvântul lui Dumnezeu fusese deja propovăduit în Cipru, conform versetului de mai sus, și probabil se formase deja un mic nucleu al comunității creștine în insulă.
Un al treilea motiv ar fi că însuși Sf. Barnaba era cipriot (cf. FA 4, 36) și probabil a vrut să răspândească Evanghelia și în rândul compatrioților săi.
Pe lângă argumentele de sus, există argumentul geografic, pentru că insula Cipru se află la o distanță foarte mică de Antiohia. Cipru aflându-se la intersecția a trei continente (Europa, Asia și Africa) el constituia un loc de intersectare a diferitelor curente culturale și religioase răsăritene și apusene.
Tradiția spune că Sfinții Apostoli Barnaba, Pavel și Ioan Marcu l-au vizitat pe Sfântul Lazăr, cel înviat a patra zi din morți, în orașul Kitium, unde a scăpat de frica iudeilor care voiau să-l omoare. Conform cercetătorilor este posibil ca de acolo Apostolii să fi mers în Trimitunda, Tamasos, Golgi, Soli și în final au ajuns în Pafos.
Pafos, pe vremea imperiului roman, era capitala insulei. Acolo era și reședința consulului roman Sergius Paulus. Prezența vrăjitorului Elimas nu este întâmplătoare, ci era obiceiul acelei epoci. El era omul intelectual pe lângă oficialul roman, care prin cunoștințele sale se opunea propovăduirii Apostolilor.
Nu întâmplător Sfântul Evanghelist Luca relatează întâlnirea și orbirea lui Elimas de către Sfântul Pavel. În primul rând vrea să arate că stăpânirea diavolului a luat sfârșit prin propovăduirea Evangheliei și că magia și credința în idoli nu mai aveau nicio putere. De asemenea, prin convertirea lui Sergius Paulus, vrea să arate că Evanghelia lui Hristos se adresează tuturor neamurilor, nu numai evreilor.
Toate acestea au avut loc pe la anul 45 d.Hr., conform cercetătorilor. În ceea ce privește ultima parte a procesului de încreștinare a Ciprului, Sfânta Scriptură ne oferă puține informații. După Sinodul Apostolic de la Ierusalim Sf. Pavel propune Sf. Barnaba să pornească într-o nouă călătorie misionară și să viziteze diferite comunități pe care le-au înființat din prima călătorie. Sf. Barnaba anunță pe Sf. Pavel că dorește să-l ia cu ei și pe nepotul său, Marcu. Dar, Sf. Pavel nefiind de acord s-au despărțit, Barnaba a pornit cu Ioan Marcu spre Cipru, iar Pavel cu Sila au pornit în a doua călătorie misionară: „Şi după câteva zile, Pavel a zis către Barnaba: Întorcându-ne, să cercetăm cum se află fraţii noştri în toate cetăţile în care am vestit cuvântul Domnului. Barnaba voia să ia împreună cu ei şi pe Ioan cel numit Marcu; Dar Pavel cerea să nu-l ia pe acesta cu ei, fiindcă se despărţise de ei din Pamfilia şi nu venise alături de ei la lucrul la care fuseseră trimişi. Deci s-a iscat neînţelegere între ei, încât s-au despărţit unul de altul, şi Barnaba, luând pe Marcu, a plecat cu corabia în Cipru; Iar Pavel, alegând pe Sila, a plecat, fiind încredinţat de către fraţi harului Domnului” (FA 15, 36-40).
Aceasta este singura informație pe care o avem din Faptele Apostolilor despre a doua și ultima activitate misionară a lui Barnaba în țara lui natală.
Informații mai multe despre această misiune aflăm din două scrieri. Prima este o scriere apocrifă „Călătoriile și Martiriul Sfântului Apostol Barnaba”[1] a cărei autor se dorește a fi Sf. Marcu. A doua scriere este de fapt o omilie engomiastică, adică de laudă, către Sf. Barnaba[2], scrisă de către monahul Alexandru la începutul sec. al VI-lea d.Hr.
Dacă Sinodul Apostolic a avut loc între anii 49-50 d.Hr. înseamnă că sosirea Sf. Barnaba și a Evanghelistului Ioan Marcu în Cipru s-a petrecut pe la începutul anului 50 d. Hr. „Martiriul Sf. Barnaba” relatează cum Sfinții s-au mai întâlnit cu vrăjitorul Elimas în Pafos și i-a prigonit. Atunci Apostolii au plecat de acolo și s-au refugiat prin alte orașe ale insulei, propovăduind cuvântul lui Dumnezeu. Însă, Elimas a reușit să răscoale pe Evrei împrotriva lor care, prinzându-l pe Sf. Barnaba în Salamina l-au omorât cu pietre și i-au ars trupul. Martiriul Sf. Barnaba s-a înâmplat pe la anul 58. Mormântul Sf. Ap. Barnaba se află în orașul Salamina, acolo unde este construită o mănăstire în cinstea sa. Din păcate din 1974, odată cu invazia turcească, Salamina se află în zona ocupată iar mormântul și mănăstirea au ajuns mai degrabă atracții turistice pentru turiși din toată lumea, decât loc de rugăciune. Din fericire, însă, de câțiva ani încoace, autoritățile turcești permit săvârșirea Sf. Liturghii în mănăstire sau la mormântul Sfântului de câteva ori pe an.
De-a lungul călătoriei lor misionare în Cipru ei nu numai că au propovăduit cuvântul Evangheliei dar au și hirotonit Episcopi în anumite zone. De exemplu, unul dintre primii Episcopi ai insulei a fost Sf. Iraclidie de Tamasos. De asemenea, Sf. Afxivios care a ajuns Episcop în Soli.
Așadar, Biserica Ciprului este Biserică Apostolică așa cum și Biserica Ortodoxă Română este Apostolică, tocmai pentru că creștinismul a fost adus în țările noastre de unul dintre Apostoli. În România cuvântul Evangheliei a fost adus de Sf. Ap. Andrei cel întâi chemat, care făcea parte din cercul celor 12 Apostoli ai Mântuitorului. Conform studiilor recente, în România a ajuns și Sf. Ap. Filip, tot din cei 12. În Cipru a ajuns Sf. Barnaba, care deși nu era din cercul celor 12, făcea parte dintr-un cerc mai larg de ucenici, și anume din cercul celor 70.
[1] Mai multe informații despre această scriere vezi Acta Sanctorum, Iunie, vol. II, pp. 431-435. Scrierea se presupune că datează din sec. al IV-lea.
[2] Vezi Acta Sanctorum, Iunie, vol. II, pp. 443-446.
Diac. Matei Andrei
cor-nicosia.com
Troparul Sf. Ap. Barnaba, ocrotitorul Ciprului