Arhiepiscopul Ciprului Hrisostom al II-lea a împlinit 79 de ani

Preafericitul Părinte Hrisostom al II-lea a împlinit astăzi, 10 aprilie 2020, vârsta de 79 de ani. Preafericirea Sa și-a serbat ziua în rugăciune, participând la Liturghia Darurilor înainte-sfințite, la paraclisul Arhiepiscopiei cu hramul Sf. Apostol Varnava, ocrotitorul Bisericii Cipriote.

După rugăciunea amvonului s-a cântat Paraclisul către Sfânta Treime, compus de Mitropolitul de Rodos, Chiril, la sfârșitul căruia Arhiepiscopul a citit rugăciunea pentru încetarea pandemiei prin care a cerut lui Dumnezeu „să ne izbăvească de primejdia amenințătoare ce s-a pornit asupra noastră” care ”știm că este spre înțelepțirea și deșteptarea noastră”. Preafericitul Hrisostom s-a rugat ca Dumnezeu celor vii și celor morți „să odihnească în ceata drepților pe frații noștri cei adormiți în Domnul”.     

După sfârșitul Sfintei Liturghii Preafericitul Părinte Hrisostom s-a adresat angajaților Sfintei Arhiepiscopii spunându-le că „voi continua să lucrez și să ofer atât cât voi avea puteri și cât Dumnezeu îmi va îngădui. Mulțumesc și slăvesc pe Dumnezeu pentru toate câte ne dă. Noi o să continuăm să ne facem datoria și vom sta în Biserică, ca slujitori ai lui Hristos, iar dacă lucrarea noastră va fi dreaptă Dumnezeu o va binecuvânta. Vom continua să ajutăm -și trebuie să ajutăm- și nu vom fi nepăsători față de nimeni. Aceasta cred că este voia lui Dumnezeu.

Photo credit: churchofcyprus.org.cy