Comunitatea Ortodoxă Română din Nicosia are de acum o aplicație pentru telefon: „COR Nicosia”. Cu ea, programul slujbelor în limba română, articolele și noutățile comunității sunt mereu la îndemână, direct de pe ecranul telefonului.

Ce oferă aplicația
- Programul slujbelor în limba română, mereu actualizat;
- notificări despre slujbele următoare și despre articolele noi publicate pe site;
- articole, cuvinte de învățătură, știri și videoteca comunității;
- este gratuită, nu cere cont și nu trebuie descărcată dintr-un magazin de aplicații.
Cum o instalați pe Android
- Deschideți Google Chrome și intrați pe cor-nicosia.com.
- Dacă apare jos mesajul „Adăugați aplicația COR Nicosia pe ecranul telefonului”, apăsați „Adaugă”.
- Dacă nu apare, apăsați pe cele trei puncte ⋮ din dreapta sus și alegeți „Instalați aplicația” sau „Adăugați pe ecranul de pornire”, apoi confirmați.
Cum o instalați pe iPhone
- Deschideți Safari și intrați pe cor-nicosia.com.
- Apăsați butonul Partajare (pătratul cu săgeata în sus, jos pe mijlocul ecranului).
- Alegeți „Adaugă pe ecranul principal”, apoi apăsați „Adaugă”.
Notificările
La prima deschidere, aplicația vă întreabă dacă doriți să primiți notificări. Dacă alegeți „Da, doresc” și confirmați în telefon, veți primi anunțuri scurte despre slujbe și despre articolele noi. Pe iPhone, notificările funcționează doar după ce aplicația a fost adăugată pe ecranul principal. Notificările pot fi oprite oricând din setările telefonului.
