Pe 28 septembrie, Biserica Ciprului face pomenirea aflării moaștelor Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul (în greacă, Άγιος Νεόφυτος ο Έγκλειστος), unul dintre cei mai iubiți sfinți ai insulei. Mormântul său, săpat în stâncă la intrarea în peștera în care și-a petrecut viața, a fost descoperit la 28 septembrie 1750. Tradiția cipriotă îl mai prăznuiește și pe 24 ianuarie, în amintirea izbăvirii sale minunate de la moarte în anul 1198. Sfântul Neofit nu este doar un mare ascet. El este și unul dintre puținii martori greci care au lăsat în scris ce a trăit Ciprul în anii în care insula a trecut de la Bizanț la stăpânirea latină.
Un copil de țară care a ales pustia
Neofit s-a născut în 1134, în satul Kato Drys, în ținutul Lefkarei, într-o familie de țărani evlavioși, Athanasie și Evdochia. Nu a avut parte de școală în copilărie și mărturisește el însuși că a rămas multă vreme neștiutor de carte. La 18 ani, părinții voiau să-l căsătorească, iar el a fugit la Mănăstirea „Sfântul Ioan Gură de Aur” de pe muntele Koutsovendis, în lanțul Pentadaktylos. Acolo a fost tuns monah în 1152. În primii ani a lucrat la viile mănăstirii și a învățat Psaltirea pe de rost. Treptat a deprins scrisul și cititul, până a ajuns unul dintre cei mai rodnici scriitori bisericești ai Ciprului medieval.
Dorind liniștea deplină, a plecat în 1158 în Țara Sfântă, căutând un loc de sihăstrie. Nu l-a găsit acolo, așa că s-a închinat la Sfântul Mormânt și s-a întors în Cipru, înțelegând că aici îl voia Dumnezeu. În iunie 1159 a găsit, în munții de deasupra Pafosului, o peșteră părăsită. A lărgit-o cu propriile mâini și i-a dat numele de Enkleistra, adică „sihăstria”, locul în care s-a zăvorât. De aici îi vine și numele, Neofit Zăvorâtul. În această peșteră avea să trăiască aproximativ șase decenii.
De la sihastru la ctitor de mănăstire
În 1170, episcopul Vasile Kinnamos al Pafosului l-a hirotonit preot și i-a cerut să primească un ucenic. Așa a început, în jurul sihastrului, obștea care avea să devină Mănăstirea Sfântului Neofit. Aceasta există și astăzi, la câțiva kilometri de Pafos. Sfântul a rămas însă în chilia lui din stâncă, călăuzindu-și ucenicii prin rânduieli și cuvinte de învățătură.
Peștera a fost împodobită cu fresce care se numără printre cele mai valoroase monumente ale artei bizantine din Cipru. Pictorul Theodor Apsevdis a semnat și a datat lucrarea principală în anul 1183. Între 1196 și 1200 au urmat noi lucrări de lărgire și de pictură. Pe pereții Enkleistrei se păstrează până azi chipul Sfântului Neofit însuși, pictat în timpul vieții sale.
Martor al celor mai grele vremuri ale Ciprului
Sfântul Neofit a trăit la hotarul dintre două lumi. S-a născut în Ciprul bizantin al dinastiei Comnenilor. A văzut apoi cum Isaac Comnenul și-a proclamat o stăpânire proprie asupra insulei. În 1191, regele Richard Inimă-de-Leu al Angliei, aflat în drum spre Cruciada a III-a, l-a urmărit și l-a înlăturat pe Isaac, cucerind Ciprul. La scurt timp, insula a trecut sub stăpânire latină, francă, ce avea să dureze secole.
Despre aceste evenimente Sfântul Neofit a scris, în jurul anului 1196, textul Despre nenorocirile țării Ciprului. Este una dintre puținele surse grecești contemporane despre trecerea Cruciadei a III-a prin Cipru. Istoricii o citesc până astăzi. Autorul privește cu durere atât asprimea lui Isaac, cât și cucerirea străină, și le înțelege ca pe o chemare la pocăință. În scrierile sale a consemnat și căderea Ierusalimului în mâinile lui Saladin (1187), precum și cucerirea Constantinopolului de către cruciați (1204).
Opera scrisă
Deși a învățat carte abia ca monah, Sfântul Neofit a lăsat o operă întinsă. Ea cuprinde tâlcuiri la Psalmi, la Cântarea Cântărilor și la cele șase zile ale creației (Hexaimeronul), o tâlcuire a poruncilor Domnului, cateheze și cuvinte de învățătură pentru ucenici, omilii la praznice și la sfinți, scrisori și capete duhovnicești. Cea mai cunoscută scriere a sa este Testamentul tipiconal (Typiké Diathéke). Este rânduiala pe care a lăsat-o mănăstirii sale și, în același timp, o autobiografie duhovnicească. În ea își povestește viața și înșiră scrierile pe care le-a alcătuit.
Sfârșitul și aflarea moaștelor
Sfântul Neofit a trecut la Domnul în primele decenii ale secolului al XIII-lea, după ce petrecuse aproape șase decenii în Enkleistra. Mitropolia Pafosului păstrează ca dată a adormirii sale 12 aprilie 1219. A fost îngropat în mormântul pe care și-l săpase singur în stâncă. Mormântul a fost aflat abia la 28 septembrie 1750, iar moaștele au fost mutate în biserica mănăstirii. Acolo se află și astăzi spre închinare.
Un sfânt cipriot cunoscut și în România
Sfântul Neofit Zăvorâtul este cinstit și de credincioșii români. În octombrie 2016, cu prilejul hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, moaștele sale au fost aduse la Iași de o delegație a Bisericii Ciprului, condusă de Mitropolitul Atanasie al Limassol-ului. Timp de câteva zile au fost așezate spre închinare alături de moaștele Sfintei Parascheva și au fost purtate în procesiunea „Calea Sfinților”.
Pentru noi, cei care trăim în Cipru, Sfântul Neofit este un dascăl apropiat. În vremuri de nesiguranță, el a ales rugăciunea, munca și cuvântul adevărat. A iubit țara în care s-a născut și a plâns pentru suferințele ei, fără să-și piardă nădejdea în Dumnezeu. Pentru rugăciunile Sfântului Neofit Zăvorâtul, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește!
Surse: Ιερά Μητρόπολις Πάφου, „Άγιος Νεόφυτος ο Έγκλειστος”; Frankika (École française d’Athènes) – Mănăstirea Sfântului Neofit; Patristica.ro – Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru; Basilica.ro – moaștele Sf. Neofit la Iași (2016).
Fotografii: Wikimedia Commons; autorul și licența fiecărei imagini sunt trecute sub imagine. Fotografia principală: Enkleistra Sfântului Neofit, Pafos – Nikodem Nijaki, CC BY-SA 3.0.
