Slujbe în limba română la biserica „Sfântul Pavel” din Nicosia – Cipru

Programul slujbelor în limba română pe luna Martie 2025

  1. Duminică, 9 Martie, ora 10:00 – Duminica întâi din Post – Pavecernița Mare, Molifta Postului și Colecta F.C.M. – 2025, la biserica „Sfântul Pavel”.
  2. Duminică, 16 Martie, ora 10:00 – Duminica a 2-a din Post – Sfânta Liturghie, Moliftele Sfântului Vasile cel Mare și Colecta C.M.N. – 2025, la biserica „Sfântul Pavel”.
  3. Duminică, 23 Martie, ora 10:00 – Duminica a 3-a din Post – Sfântul Maslu, la biserica „Sfântul Pavel”.
  4. Duminică, 30 Martie, ora 10:00 – Duminica a 4-a din Post – Acatistul Bunei Vestiri, la biserica „Sfântul Pavel”.

 

Notă: pe toată durata Postului Mare, care începe la data de luni, 3 martie 2025, la biserica „Sfântul Pavel”, Nicosia, au loc slujbe zilnice în limba greacă;

de asemenea, în afara programului românesc de slujbe şi al parohiei „Sfântul Pavel”, în fiecare zi de miercuri, în timpul postului (în afară de Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor),  între orele 15:00 – 18:00, Părintele Petre Matei se află în biserică pentru Sfânta Spovedanie, consultaţii şi alte servicii religioase sau solicitări. De asemenea, Sfânta Spovedanie se face şi în fiecare duminică, după terminarea Sfintei Liturghii, până la Duminica Floriilor, inclusiv.

 

 

Preot Petre  Matei,

Trimisul Oficial al Patriarhiei Române în Cipru,

Nicosia, tel.: 22.77.24.89.; mobil: 99.80.28.59.

www.cor-nicosia.com

Agenda creștinului
Rămâneți informați

Comunitatea pe Facebook

Unde ne găsiți

Biserica „Sfântul Pavel”

Ayiou Pavlou 100, Agios Dometios, 2363 Nicosia, Cipru