Programul slujbelor religioase pentru Comunitatea Ortodoxă Română din Nicosia, pentru luna MARTIE 2022

Programul slujbelor religioase pentru Comunitatea Ortodoxă Română din Nicosia, pentru luna MARTIE 2022

  1. Duminică, 6 Martie, ora 10:00a Izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză) – Sfânta Liturghie, la biserica „Sfântul Pavel”.

  2. Miercuri, 16 Martie, ora 19:00 – Pavecernița Mare, la biserica „Sfântul Pavel”.

  3. Duminică, 20 Martie, ora 10:00a 2-a din Post (a Sf. Ier. Grigorie Palama ) – Sfânta Liturghie, Moliftele Sfântului Vasile cel Mare și Colecta F.C.M. – 2022, la biserica „Sfântul Pavel”.

  4. Miercuri, 30 Martie, ora 19:00 – Sfântul Maslu, la biserica „Sfântul Pavel”.

Notă: pe toată durata Postului Mare, care începe la data de luni, 7 martie 2022, la biserica „Sfântul Pavel”, Nicosia, au loc slujbe zilnice în limba greacă;

de asemenea, în afara programului românesc de slujbe şi al parohiei „Sfântul Pavel”, zilnic, din două în două săptămâni, între orele 9:30 – 11:30 şi în fiecare zi de miercuri, între orele 15:00 – 18:00, Părintele Petre Matei se află în biserică pentru sfânta spovedanie, consultaţii şi alte servicii religioase sau solicitări.

 

Preot Iconom Stavrofor Dr. Petre  Matei,

Trimisul Oficial al Patriarhiei Române în Cipru,

Nicosia, tel.: 22.77.24.89.; mobil: 99.80.28.59.

www.cor-nicosia.com