Urmând stelei: Cum să menții trează conștiința Nașterii Domnului pe toată perioada postului
Mai ales în perioada premergătoare Crăciunului, suntem invadați de tot felul de stimuli: beculețe, reclame, moși și zurgălăi. Iar Nașterea Domnului rămâne adesea uitată în societate, undeva în fundal.
Nu și pentru creștinul care știe să mențină trează conștiința marii sărbători pe durata întregului post, patruzeci de zile.
Ce face credinciosul care postește cu adevărat? El nu este atent doar la ce consumă, se înconjoară de lucrurile care-i amintesc motivația postului – bucuria că vine Domnul în lume și urmărește mereu, cu gândul, Steaua Nașterii.
De la creștini luate și înapoi la ei date, îți prezentăm 7 lucruri pe care poți să le faci ca să menții trează conștiința Nașterii Domnului pe toată perioada postului:
Pune în centrul locului tău de rugăciune o icoană cu Nașterea Domnului sau alte reprezentări legate de eveniment precum Închinarea Magilor, Sfânta Familie ș.a. Menține aprinsă în fața ei o candelă ori o lumânare.
Roagă-te. Citește, măcar o dată pe săptămână, Acatistul Bunei Vestiri sau alte rugăciuni care fac referiri la Naștere.
Cântă. Învață-i pe copii poezii și colinde. Povestește-le evenimentul serbat de Crăciun și semnificația lui.
Citește. Mai ales Biblia. Vezi profețiile din Vechiul Testament și relatarea Nașterii Domnului din Noul Testament. Vezi și alte cărți duhovnicești, dar nu numai. Poți alege și „Poveste de Crăciun” scrisă de Charles Dickens.
Ascultă (sau citește) predici cu referire la Întruparea Mântuitorului. Creează un playlist cu imne bisericești și colinde de Crăciun.
Privește. În era tehnologiei, icoana nu rămâne acasă. Poți să-ți personalizezi ecranul telefonului cu o reprezentare despre Nașterea Domnului.
Nu uita să fii bun. Cu gândul că Cel Bun Se întrupează, fii și tu mai bun. Dăruiește, ajută un bolnav, sună pe cineva singur, fii mai generos cu cei de lângă tine.