Evanghelia Pildei semanatorului: “Zis-a Domnul pilda aceasta: Iesit-a semanatorul sa semene samanta sa. Si, semanand el, una a cazut langa drum si a fost calcata cu picioarele si pasarile cerului au mancat-o. Si alta a cazut pe piatra si, rasarind, s-a uscat, pentru ca nu avea umezeala. Si alta a cazut intre spini, iar spinii, crescand cu ea, au inabusit-o. Si alta a cazut pe pamantul cel bun si, crescand, a facut rod insutit. Acestea zicand, striga: Cine are urechi de auzit sa auda! Si ucenicii lui Il intrebau: Ce inseamna pilda aceasta? El a zis: Voua va este dat sa cunoasteti tainele Imparatiei lui Dumnezeu, iar celorlalti, in pilde, ca, vazand, sa nu vada si, auzind, sa nu inteleaga. Iar pilda aceasta inseamna: Samanta este cuvantul lui Dumnezeu; cea de langa drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul si ia cuvantul din inima lor, ca nu cumva, crezand, sa se mantuiasca; iar cea de pe piatra sunt aceia care, auzind cuvantul, il primesc cu bucurie, dar acestia nu au radacina; ei cred pana la o vreme, iar la vreme de incercare se leapada. Cea cazuta intre spini sunt cei care aud cuvantul, dar, umbland cu grijile si cu bogatia, si cu placerile vietii, se inabusa si nu rodesc. Iar cea de pe pamant bun sunt cei care, cu inima curata si buna, aud cuvantul, il pastreaza si rodesc intru rabdare. Dupa ce a spus acestea, a strigat: Cine are urechi de auzit sa auda.”( Luca 8, 5-15)
Pilda Semanatorului din Evanghelia Duminicii a XXI-a dupa Rusalii cheama pe toti oamenii sa faca roditor cuvantul lui Dumnezeu.
Prin neascultarea poruncii lui Dumnezeu, Adam a pierdut harul lui Dumnezeu si comuniunea cu El, pentru ca nu s-a smerit si nu a ascultat de Dumnezeu, Izvorul vietii si al nemuririi (cf. Romani 5, 17-19). Hristos, Noul Adam, prin smerita ascultare fata de Dumnezeu pana la moarte (cf. Luca 23, 46; Filipeni 2, 4-10; Romani 5, 19) a rascumparat pacatul neascultarii lui Adam cel vechi si a restabilit comuniunea omului cu Dumnezeu. Refacerea legaturii omului cu Dumnezeu se realizeaza, asadar, prin intruparea lui Hristos si prin lucrarea Sa mantuitoare, deoarece numai Fiul lui Dumnezeu Care S-a facut om il poate elibera pe om de pacat si de moarte si ii poate da puterea de a deveni fiu al lui Dumnezeu prin harul Duhului Sfant.
“Cuvantul lui Dumnezeu, facandu-se om, a umplut iar de cunostinta firea golita de cunostinta data ei. Si intarind-o pana la neschimbare, a indumnezeit-o, nu prin fire, ci prin calitatea ce i-a dat-o, pecetluind-o cu Duhul Sau, ca sa nu-i lipseasca nimic, precum a dat apei tarie prin calitatea vinului. Caci pentru aceasta s-a facut om adevarat, ca sa ne faca pe noi dumnezei dupa har”.1 Aceasta experienta a comuniunii omului cu Dumnezeu pe care Hristos o daruieste omului, se realizeaza intru Duhul Sfant trimis in lume de catre Fiul intrupat si de catre Tatal ceresc (cf. In. 14, 26; 15, 26).
In invataturile si faptele Mantuitorului Iisus Hristos se arata taina iubirii smerite si atotputernice a Preasfintei Treimi pentru om si posibilitatea omului de a participa la viata vesnica a Preasfintei Treimi. Sfantul Apostol Pavel spune despre Hristos, Cel Rastignit si Inviat, ca Dumnezeu “impreuna cu El ne-a sculat (inviat) si impreuna ne-a asezat intru ceruri, in Hristos Iisus” (Efeseni 2, 6).
Asadar, centrul vietii spirituale a Bisericii il constituie Persoana Mantuitorului Iisus Hristos, Cuvantul vesnic al lui Dumnezeu, Care S-a facut om ca sa daruiasca omului viata vesnica in comuniunea Preasfintei Treimi.
Cuvantul lui Dumnezeu e tainic prezent in cuvintele Sfintei Scripturi
Prin lucrarea Duhului Sfant, Logosul sau Cuvantul lui Dumnezeu Se afla tainic prezent in cuvintele Sfintei Scripturi si ale Sfintei Traditii, ambele pastrate in Sfanta Biserica. De aceea, Biserica – Trupul tainic al lui Hristos – este luminata si calauzita de acelasi Duh Sfant Care a inspirat Scripturile si are misiunea de a recepta si marturisi prezenta activa a Cuvantului lui Dumnezeu in lume, ca pregustare a Imparatiei cerurilor. Sfintii Parinti ai Bisericii arata ca in Biserica lui Hristos ne hranim din continutul spiritual al Sfintelor Scripturi, ca si din painea Sfintei Euharistii, deoarece continutul spiritual al acestora este Hristos Insusi – Cuvantul lui Dumnezeu sau Cuvantul daruitor de viata vesnica.
Intrucat Hristos Cel Rastignit si Inviat ramane mereu prezent in Biserica Sa pana la sfarsitul veacurilor (cf. Matei 28, 20), citirea Sfintei Scripturi, prin care noi intram in comuniune cu Hristos – Cuvantul vietii, este un act de comuniune si crestere spirituala in iubire fata de Dumnezeu si de oameni.
Despre importanta cunoasterii Sfintei Scripturi, mai ales a Sfintei Evanghelii, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: “Citirea oricarei carti din Scriptura cea de Dumnezeu insuflata este pentru cei cu luare-aminte cunoastere a dreptei credinte; dar Scriptura Sfanta a Evangheliilor este covarsirea celor mai inalte invataturi, caci cuvintele din Evanghelii sunt poruncile prea inaltului Imparat.”2 Sau: “Evanghelia este sursa mantuirii noastre, a vietii vesnice, ca este puterea lui Dumnezeu spre mantuire, temeiul indreptarii noastre.”3
Citirea Sfintei Scripturi si a Scrierilor Sfintilor Parinti este o activitate spirituala foarte necesara mai ales in lumea de astazi, marcata de fenomenul secularizarii, perceput ca instrainare spirituala a omului de Dumnezeu, si afectata de individualism, perceput ca insingurare egoista a omului in relatia sa cu semenii, intr-o lume invadata de cuvinte si imagini mediatice fara un continut spiritual profund.
Insa, Cuvantul lui Dumnezeu prezent si ascultat in viata Bisericii ne invata si ne ajuta sa simtim ca sufletul omului valoreaza mai mult decat toate bunurile materiale terestre si ca omul este creat nu pentru a sfarsi in moarte, ci pentru a trai vesnic in iubirea lui Dumnezeu. De aceea, viata crestinului pe pamant trebuie sa fie pregatire pentru bucuria vietii eterne, in comuniunea de iubire a lui Dumnezeu cu oamenii din toate timpurile si din toate locurile.
Icoana – lumina a credintei, chemare la rugaciune si arvuna a frumusetii ceresti eterne
In Duminica a XXI-a dupa Rusalii se face si pomenirea Sfintilor Parinti de la Sinodul VII Ecumenic de la Niceea din anul 787. La acest Sfant Sinod a fost restabilit cultul sfintelor icoane. Pe baza invataturii Sfintilor Parinti ai Bisericii, precum Sfantul Vasile cel Mare († 379) sau Sfantul Ioan Damaschin († 749) si multi altii, Sinodul al VII-lea Ecumenic de la Niceea din anul 787 a consfintit adevarul ca “cinstirea icoanei trece la arhetipul ei”, adica aceasta cinstire nu se adreseaza materiei din care este facuta icoana, ci se inalta catre Persoana Mantuitorului Iisus Hristos sau catre persoana sfantului reprezentat prin ea.
Pe de alta parte, cinstirea sau venerarea sfintilor si a icoanelor nu se confunda cu adorarea care se cuvine numai lui Dumnezeu, Creatorul universului si unicul Izvor al sfinteniei.
Pe temeiul acestei invataturi statornice de credinta ortodoxa, pictura bisericeasca ortodoxa, de traditie bizantina, a cultivat, secole de-a randul, o vedere iconica duhovniceasca a sfintilor din Imparatia lui Dumnezeu, intrucat icoana este in acelasi timp lumina a credintei, chemare la rugaciune si arvuna a frumusetii ceresti eterne.
Mai precis, in cultul crestin ortodox, icoana a fost intotdeauna expresie a credintei si a marturisirii adevarului inomenirii lui Dumnezeu Care “a luat chip sau fata de om, pentru ca omul sa nu-si mai intoarca fata de la El”, cum se spune intr-o scriere crestina din secolul al II-lea numita “Odele lui Solomon”, dar si expresie a intalnirii si comuniunii crestinului ortodox cu Hristos si cu sfintii Lui in Biserica slavei Sale. Aceasta slava harica umple tainic inima si mintea celor ce se roaga si iradiaza in jurul capului si trupului lor ca fiind lumina necreata si neinserata din Imparatia lui Dumnezeu, prezenta in sufletele sfintilor, ca dar al lui Dumnezeu.
Icoana ortodoxa ca expresie a credintei si evlaviei ortodoxe este, de fapt, o teologie “vizuala” a prezentei harice a lui Dumnezeu in biserica, in casele credinciosilor si pretutindeni unde omul iubeste pe Dumnezeu si pe semenii sai sfintind locul si timpul in care traieste in rugaciune si fapte bune.
In acest sens, cultul icoanelor produce o cultura a chipului luminat de rugaciune si bunatate, o cultura roditoare de evlavie si ospitalitate, o cultura a Scripturii concentrate in icoana si a icoanei desfasurate potrivit cuvintelor Scripturii, o cultura a frumusetii care naste bucurie si a sarbatorii care naste comuniune frateasca, o cultura a iubirii sfintitoare care pacifica simturile, bucura privirile si inalta mintea de la fapturile vazute la slava lui Dumnezeu Cel nevazut, Facatorul cerului si al pamantului.
Intr-un orizont mai bogat, in Biserica Ortodoxa, ascultarea si contemplarea Cuvantului lui Dumnezeu se realizeaza si se exprima in multe moduri, si anume: prin lecturi si talcuiri biblice, muzica sacra, icoane, fresce, sculptura, miniatura si alte forme de arta sacra sau bisericeasca. Toate acestea sunt modalitati de exprimare solemna si mistica a comuniunii omului credincios cu Hristos – Cuvantul vietii, in Biserica si in viata personala cotidiana.
Adevarul, Iubirea si Lumina lui Hristos, prezente in Sfanta Scriptura, unifica si sfintesc atat viata comunitatii crestine, cat si a fiecarui crestin in parte, daruindu-i bucurie si pace, speranta si curaj, cand acesta uneste zilnic rugaciunea cu lectura si meditatia biblica sau cu auditia biblica radiofonica.
Deci, pe langa marturisirea adevarului credintei izvorate din asimilarea Sfintei Scripturi in viata liturgica, Biserica a cultivat si frumusetea duhovniceasca sau liturgica a vesmintelor, a cartilor, a gesturilor liturgice, a iconografiei, a imnografiei s.a. Toate acestea sunt izvorate din Sfanta Scriptura.
In Biserica Ortodoxa avem o multime de moduri de a citi Scriptura si de a exprima mesajul ei
De pilda, lectura kerigmatica a Sfintei Scripturi se talcuieste oamenilor sub forma de predica sau omilie. Citirea Sfintei Evanghelii cu o intonatie muzicala deschide cuvintele spre Imparatia cerurilor, dupa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur. Viata Bisericii este terenul fertil in care semintele semanate de Cuvantul lui Dumnezeu aduc roade. Aceasta citire a Sfintei Scripturi, ca semanare a ei in Liturghia comunitatii in stare de rugaciune, este foarte mult pretuita de Biserica Ortodoxa. Toate slujbele ei sunt inspirate din Sfanta Scriptura. Lectura liturgica a Sfintei Scripturi este cea mai profunda, deoarece aceasta este roditoare de sfintenie si de comuniune cu Dumnezeu Cuvantul, Izvorul vietii vesnice, si cu sfintii lui Dumnezeu.
Sfanta Scriptura interpretata sau talcuita in iconografia ortodoxa este o “vizualizare” duhovniceasca a ceea ce auzim cu urechile cand ascultam cuvintele Scripturii. De aceea, lectura iconografica a Sfintei Scripturi face parte din celebrarea liturgica. Intrucat Hristos Domnul este, in acelasi timp, Cuvantul lui Dumnezeu si Chipul lui Dumnezeu (cf. Ioan 1, 1-14 si Coloseni 1, 15), in Biserica lui Hristos sunt semanate cuvinte rostite si cuvinte vizualizate sau cuvinte vazute, care ne cheama la comuniune eterna cu Dumnezeu.
De asemenea, citirea sau lectura muzicala a Sfintei Scripturi ajuta mult la receptarea, memorarea si transmiterea mesajului ei sub forma imnografiei sau psalmodiei, care leaga intreolalta timpul sacru si spatiul sacru, oamenii si ingerii. Insa, toate aceste forme diferite trebuie sa exprime acelasi continut, adica taina prezentei si lucrarii mantuitoare a lui Iisus Hristos – Dumnezeu Cuvantul in Biserica Sa. Chiar si arhitectura eclesiala ortodoxa exprima taina Bisericii lui Hristos – Cuvantul lui Dumnezeu intr-o forma concentrata, simbolica, plastica, vizualizata. Mai precis, Cuvantul Scripturii apare construit in simbol liturgic: corabie, cruce, casa a Sfintei Treimi, unire a cerului cu pamantul pentru a ridica pe pamanteni la viata cereasca s.a.
Astfel, Ortodoxia este credinta religioasa crestina care valorifica in modul cel mai deplin cuvantul vizualizat. De ce? Pentru ca in Sfanta Scriptura, cand oamenii marturisesc pe Hristos-Mesia pe care L-au intalnit, ei isi argumenteaza afirmatiile si prin probe vizuale, nu doar auditive. Astfel, in primul capitol al Evangheliei dupa Ioan citim ca Filip cheama simplu pe Natanael sa cunoasca pe Iisus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu Cel intrupat, zicand: “Vino si vezi!” (Ioan 1, 46). Iar Epistola I a aceluiasi Evanghelist Ioan accentueaza valentele spirituale ale vizibilului, zicand: “Ceea ce am vazut si am auzit va vestim si voua, ca si voi sa aveti partasie cu noi. Iar partasia noastra este cu Tatal si cu Fiul Sau, Iisus Hristos” (I Ioan 1, 3).
In invatatura marilor teologi ai Bisericii Ortodoxe, icoana (adica imaginea stilizata si transfigurata a chipului unei persoane sfinte sau a unui eveniment sfant din istoria mantuirii) este vedere a persoanelor sfinte in lumina Imparatiei cerurilor. Dincolo de motivatia strict estetica, locasurile de cult ortodoxe sunt impodobite cu icoane si fresce pentru a binevesti intalnirea intru slava a omului cu Dumnezeu si cu sfintii Lui.
In concluzie, intelegem ca Evanghelia de astazi ne cheama sa ascultam Cuvantul lui Dumnezeu binevestit de Biserica si sa implinim cuvintele Sfintei Scripturi prin vietuire sfanta si prin savarsirea faptelor bune, avand inima curata, sincera si milostiva, pentru ca inima curata si milostiva se aseamana cu Dumnezeu cel Sfant, Curat si Milostiv. Sa ne ajute Bunul Dumnezeu ca aceasta Evanghelie a Semanatorului care seamana cuvantul lui Dumnezeu in lume sa rodeasca multa lumina, bunatate si multa milostivire in sufletele tuturor, spre slava Preasfintei Treimi si a noastra mantuire. Amin.
Note: 1 Sfantul Maxim Marturisitorul, Raspunsuri catre Talasie, 40, in Filocalia romaneasca, vol. III, E.I.B.M.O., Bucuresti, 2008, p. 177. 2 Sfantul Ioan Gura de Aur, Cuvant despre vietuirea dupa Dumnezeu, in vol. Omilii la saracul Lazar. Despre soarta si Providenta…, E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 2005, p. 261. 3 Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilii la Epistola catre Romani, omilia III, Ed. Christiana, Bucuresti, 2005, p. 45.
