Slujbe în limba română la biserica „Sfântul Pavel” din Nicosia – Cipru

Botezul Domnului prăznuit în Comunitatea Ortodoxă Română din Nicosia-Cipru (6 ianuarie 2020)

În ziua prăznuirii Botezului Domnului nostru Iisus Hristos (Boboteaza sau Dumnezeiasca Arătare), Luni 6 ianuarie 2020, Pr. Petre Matei va săvârși Sfânta Liturghie în limba română, la ora 10:00 a.m. la Biserica Sfântul Apostol Pavel din cartierul „Agios Dometios”, Nicosia. 

*******************************

Evanghelia zilei: Matei 3, 13-17

În vremea aceea a venit Iisus din Galileea la Iordan, către Ioan, ca să fie botezat de el. Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuiță să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine? Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat. Iar după ce S-a botezat Iisus, în clipa când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Ioan a văzut Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El. Şi iată, un glas din ceruri care a zis: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit.

Apostolul zilei: Tit 2, 11-14; 3, 4-7

Fiule Tit, harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor, învăţându-ne pe noi să lepădăm fărădelegea şi poftele lumeşti şi, în veacul de acum, să trăim cu înţelepciune, cu dreptate şi cu bună credinţă; şi să aşteptăm fericita nădejde şi arătarea slavei marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Hristos lisus, Care S-a dat pe Sine pentru noi, ca să ne izbăvească de toată fărădelegea şi să-Şi curăţească Lui popor ales, râvnitor de fapte bune. Iar când bunătatea şi iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Dumnezeu s-au arătat, El ne-a mântuit, nu din faptele cele întru dreptate, săvârşite de noi, ci după a Lui îndurare, prin baia naşterii celei de a doua şi prin înnoirea Duhului Sfânt, pe Care L-a vărsat peste noi, din belşug, prin lisus Hristos, Mântuitorul nostru, ca îndreptându-ne prin harul Lui, să ne facem după nădejde, moştenitorii vieţii celei veşnice.

Agenda creștinului
Rămâneți informați

Comunitatea pe Facebook

Unde ne găsiți

Biserica „Sfântul Pavel”

Ayiou Pavlou 100, Agios Dometios, 2363 Nicosia, Cipru