În ziua prăznuirii Tăierii Împrejur celei după trup a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Miercuri 1 ianuarie 2020, Pr. Petre Matei va săvârși Sfânta Liturghie în limba română, la ora 10:00 a.m. la Biserica Sfântul Apostol Pavel din cartierul „Agios Dometios”, Nicosia.
*************************************
Evanghelia zilei: Ev. Luca 2, 20-21; 40-52
În vremea aceea păstorii s-au întors, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu pentru toate câte auziseră şi văzuseră, după cum li se vestise. Şi, când s-au împlinit opt zile, ca să-L taie împrejur, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger mai înainte de a Se zămisli în pântece. Iar Pruncul creştea şi Se întărea cu duhul, umplându-Se de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era asupra Lui. Şi părinţii Lui în fiecare an se duceau de sărbătoarea Paştilor la Ierusalim. Iar când a fost El de doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim, după obiceiul sărbătorii. Şi sfârşindu-se zilele, pe când se întorceau ei, Copilul Iisus a rămas în Ierusalim şi părinţii Lui nu ştiau. Şi, socotind că este în ceata călătorilor, pe drum, au venit cale de o zi, căutându-L printre rude şi printre cunoscuţi. Însă, negăsindu-L, s-au întors la Ierusalim căutându-L. Iar după trei zile L-au aflat în templu, şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi întrebându-i. Şi toţi care Îl auzeau se minunau de priceperea şi de răspunsurile Lui. Deci, văzându-L, rămaseră uimiţi, iar Mama Lui a zis către El: Fiule, de ce ne-ai făcut nouă aşa? Iată, tatăl Tău şi eu Te-am căutat îngrijoraţi. Atunci El a zis către ei: De ce era să Mă căutaţi? Oare nu ştiaţi că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu? Dar ei n-au înţeles cuvântul pe care l-a spus lor. Şi a coborât cu ei şi a venit în Nazaret şi le era supus. Iar Mama Sa păstra în inima ei toate aceste cuvinte. Şi Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.
Apostolul zilei: Ap. Coloseni 2, 8-12
Fraţilor, luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filozofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii şi nu după Hristos. Căci întru El locuieşte, trupeşte, toată plinătatea dumnezeirii şi sunteţi deplini întru El, Care este cap a toată domnia şi stăpânirea. În El aţi şi fost tăiaţi împrejur, cu tăiere împrejur nefăcută de mână, prin dezbrăcarea de trupul cărnii, întru tăierea împrejur a lui Hristos. Îngropaţi fiind împreună cu El prin botez, cu El aţi şi înviat prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu, Cel ce L-a înviat pe El din morţi.