În septembrie 1971 s-a făcut o descoperire de mare însemnătate, care pune şi mai mult în lumină vechimea şi vigoarea creştinismului daco-roman. Este vorba de o bazilică paleocreştină, având trei nave şi o absidă semicirculară (altar), descoperită în comuna Niculiţel din judeţul Tulcea, la vreo 10 km de vechea cetate romană Noviodunum. Valoarea acestei bazilici stă în cripta sa cu moaşte de martiri (martirion), – de formă pătrată (3,70×3,40), construită din cărămidă cu mortar – aşezată sub altar, în interiorul criptei s-a aflat o raclă din lemn, aşezată pe pavimentul de piatră, în care erau moaştele a patru martiri, în interior, pe peretele din stânga intrării, a fost zgâriată în mortarul crud o inscripţie în greceşte: „Martirii lui Hristos”; iar pe peretele din dreapta apare din nou cuvântul „martiri”, precum şi numele lor: Zotikos, Attalos, Kamasis şi Filippos.
În anii următori, continuându-se cercetările arheologice, sub nivelul acestei cripte s-au mai descoperit resturi din trupurile altor martiri, ale căror nume nu se cunosc. Pe o lespede de calcar se află o inscripţie, cu următorul cuprins: „Aici şi acolo (se află) sângele martirilor”. Arheologii şi teologii care s-au ocupat cu aceste descoperiri de la Niculiţel n-au putut stabili data şi timpul pătimirii acestor şase martiri. Cei mai mulţi socotesc că au fost martirizaţi în localitatea învecinată Noviodunum (azi oraşul Isaccea), fie în cursul persecuţiei lui Diocleţian, prin anii 303-304, fie în timpul împăratului Liciniu, care a luat mai multe măsuri împotriva creştinilor, prin anii 319-324. Poate cei doi, necunoscuţi, să fi pătimit şi mai devreme. Martirologiul „siriac” pomeneşte pe mucenicul Filippos în ziua de 4 iunie, iar Martirologiul numit „ieronimian” îi menţionează pe toţi, la aceeaşi dată, adăugând şi alte nume: Quirinus, lulia, Saturninus, Galdunus, Ninnita, Fortunio şi alţi 25, ale căror nume sunt notate. S-ar putea ca între ei să fi fost şi cei doi martiri necunoscuţi descoperiţi la Niculiţel.
Numele primilor trei martiri sunt orientale, cel de Filippos este biblic, iar celelalte sunt latine, deci ar fi nişte localnici daco-romani. În a doua jumătaie a secolului al IV-lea, pe locul în care au fost îngropaţi, s-a ridicat o bazilică, în scopul cinstirii lor în fiecare an. Probabil acest lăcaş de închinare paleocreştin – sau vreo mănăstire care se va fi ridicat mai târziu – a dat satului numele de Mănăstirişte, care este întâlnit în câteva izvoare medievale. Bazilica de la Niculiţel prezintă o mare însemnătate pentru istoria Bisericii noastre, pentru că aici s-au păstrat singurele moaşte de martiri din perioada paleocreştină descoperite pe teritoriul României. Astăzi, moaştele lor sunt aşezate, spre cinstire, în biserica mănăstirii Cocoş, situată în apropiere.
Să ne abatem şi noi paşii spre acest lăcaş de rugăciune, ridicat pe la începutul veacului al XlX-lea de călugări transilvăneni şi să cerem Sfinţilor Mucenici Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos să ne ocrotească cu rugăciunile lor înaintea lui Hristos Domnul, pentru care au Dătimit şi ei „purtătorilor de chinuri, ca nişte viteji cugetători, îndrăzneală având către Dumnezeu, nouă tuturor celor ce vă cinstim cu dragoste, cereţi-ne iertare de greşale, izbăvindu-ne de patimi şi de necazuri”.
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Sfinți Daco-Romani și Români, Ed. Apologeticum, 2006, pp. 25-26