Anul acesta marchează împlinirea a 50 de ani de la invazia turcă în Cipru, un eveniment tragic care a schimbat ireversibil destinul insulei. Invazia, care a început pe 20 iulie 1974, a avut consecințe devastatoare asupra populației și a dus la divizarea insulei, o problemă nerezolvată care persistă și astăzi. Acest articol își propune să ofere o privire detaliată asupra evenimentelor din acea perioadă și asupra impactului pe termen lung asupra Ciprului.
Imediat după lovitura de stat a juntei militare grecești în Cipru pe 15 iulie 1974, președintele Makarios a fugit în străinătate, iar forțele militare cipriote, controlate de ofițeri greci, au preluat conducerea. În acest context, Turcia, sub conducerea prim-ministrului Bülent Ecevit, a început să-și mobilizeze aparatul militar. Guvernul turc a acționat intens pe plan diplomatic, atât în Vest, cât și în Est, pentru a asigura cel puțin toleranța față de invazia planificată. Turcia și-a justificat acțiunile invocând drepturile sale conform tratatelor pentru a restabili ordinea constituțională perturbată.
Pe 15 iulie 1974, guvernul turc a luat decizia preliminară de a invada Cipru, conform surselor turcești. În memoriile sale, generalul turc Bedrettin Demirel, care a condus invazia, descrie cum divizia 39 a fost pusă în alertă și cum au început pregătirile. Pe 20 iulie 1974, invazia a început în zori, cu forțe terestre, navale și aeriene turcești care au bombardat și au desfășurat parașutiști în nordul Nicosiei. Forțele navale turcești au debarcat la plaja Pente Mili, la 8 kilometri vest de Kyrenia.
Invazia turcă a fost cunoscută în cercurile politice internaționale încă din seara de 15 iulie, dar junta militară din Atena nu a reușit să ia măsuri adecvate pentru a o contracara. Forțele greco-cipriote, slăbite și dezbinate de conflictul intern, nu au fost pregătite să facă față invaziei. Turcia și-a justificat acțiunile invocând pericolul iminent pentru turco-ciprioți, exacerbând tensiunile prin numirea lui Nikos Sampson, cunoscut pentru acțiunile sale violente, ca președinte al Ciprului.
Pe 20 iulie, invazia a continuat fără opoziție semnificativă din partea forțelor greco-cipriote. Primul val de trupe turcești a debarcat fără rezistență, dar după al treilea val, greco-ciprioții au început să tragă cu artilerie și mortiere. Generalul Demirel, în memoriile sale, subliniază lipsa de coordonare și pregătire a armatei turcești, care totuși a reușit să obțină succese datorită dezorganizării și lipsei de pregătire a forțelor greco-cipriote.
Invazia a avut consecințe devastatoare pentru civili. Mii de ciprioți au fost uciși sau strămutați, iar linia de demarcație, cunoscută sub numele de Linia Verde, a divizat insula în două părți, una controlată de Republica Cipru și cealaltă de autoproclamata Republică Turcă a Ciprului de Nord, recunoscută doar de Turcia.
La scurt timp după invazie, comunitatea internațională a încercat să medieze un acord de pace. Pe 22 iulie, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat rezoluția 353, cerând încetarea imediată a ostilităților și retragerea forțelor străine. Cu toate acestea, Turcia a continuat să-și consolideze pozițiile. Între 25 și 30 iulie, la Geneva, au avut loc discuții între miniștrii de externe ai Greciei, Turciei și Marii Britanii, dar fără rezultate concrete.
Pe 14 august 1974, Turcia a lansat a doua fază a invaziei, cunoscută sub numele de „Attila II”. În această etapă, forțele turcești au capturat aproximativ 37% din insulă, inclusiv orașul Famagusta și regiuni din nord. Aceste operațiuni au dus la distrugeri masive și la o nouă rundă de strămutări forțate, afectând zeci de mii de ciprioți greci.
Divizarea insulei rămâne una dintre cele mai mari probleme nerezolvate din Europa. Eforturile de reunificare au continuat de-a lungul decadelor, dar fără succes. În ciuda numeroaselor runde de negocieri și a planului Annan din 2004, respins de ciprioții greci, nu s-a ajuns la o soluție permanentă.
Anul acesta, Cipru și comunitatea internațională comemorează 50 de ani de la invazie prin diverse evenimente menite să onoreze memoria victimelor și să reafirme angajamentul pentru pace și reconciliere. Ceremoniile, expozițiile și conferințele organizate oferă ocazia de a reflecta asupra trecutului și de a spera la un viitor unit.
Împlinirea a 50 de ani de la invazia turcă în Cipru este un moment de reflecție asupra tragediei care a divizat insula și a suferinței provocate. Este, de asemenea, un moment de speranță pentru un viitor în care Cipru să fie reunit și în care toate comunitățile să trăiască în pace și prosperitate. Reamintirea acestor evenimente este esențială pentru a înțelege importanța păcii și a reconcilierii și pentru a evita repetarea greșelilor din trecut.
Diac. Andrei Matei
cor-nicosia.com